VIDEO Ilie Bolojan dă semnalul de susținere pentru Primăria Capitalei și joacă diferit față de Nicușor Dan: Când ar putea fi organizate alegerile

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 03-09-2025 15:32

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Premierul Ilie Bolojan a dat un semnal de susținere pentru candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu. Bolojan se poziționează diferit față de președintele Nicușor Dan, cel care îl susține pe candidatul USR, Cătălin Drulă. Premierul a explicat că alegerile pentru Primăria Capitalei ar putea să aibă loc în această toamnă sau în primăvara anului viitor, dar totul depinde de negocierile din coaliție.

”Alegerile ar putea să aibă loc în această toamnă sau în primăvara anului viitor (...) Da, decizia este la mine, dar eu sunt premierul unei coaliții și trebuie să existe o decizie cu susținere politică”, a spus Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan, semnal de susținere pentru Ciprian Ciucu

”Pe sondajul comandat de PNL, domnul Ciprian Ciucu stă cel mai bine (...) Ar putea să candideze împotriva celorlalți candidați. Partidele politice trebuie să analizeze strategia pentru capitală, pentru că aici este vorba despre un singur tur și fiecare tip de alegeri îți impune o anumită strategie. Bineînțeles, ar fi bine să fie un singur candidat, care să aibă o masă critică în spate și așa ai șanse de câștig.

Trebuie să facem analize și să luăm o decizie rațională. Ideea este că dacă Bucureștiul va avea alegeri, trebuie să avem un primar care a dovedit că are rezultate, pentru că riscul de eșec este mai scăzut. Nu este ușor nici să gestionezi un consiliu general precum este cel de la București, un consiliu cu mai multe partide”, a mai explicat Ilie Bolojan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri