VIDEO Ilie Bolojan anunță 3 direcții ale noului Guvern: Va fi o perioadă foarte dificilă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 13-01-2025 14:58

Actualizat: 13-01-2025 17:04

Article thumbnail

Sursă foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele PNL, Ilie Bolojan, susține că în perioada imediat următoare este nevoie de o reorganizare a instuituțiilor din subordinea Guvernului și Parlamentului pentru a reduce cheltuilile statului. De asemenea, Bolojan arată că trebuie adoptată, până la finalul lunii ianuarie, Legea Bugetului.

”În ceea ce priveşte deciziile legate de guvernare, suntem într-un an dificil din punct de vedere al echilibrelor bugetare, am încheiat anul cu un deficit mare. Avem un angajament de reducere a acestui deficit, într-o primă etapă, la 7%, iar acest angajament, odată respectat, va asigura credibilitate ţării noastre atât în faţa investitorilor, dar cât şi pentru a menţine echilibre în ceea ce priveşte funcţionarea statului”, a spus preşedintele PNL. El a precizat că ”va fi o perioadă dificilă, în care Guvernul va fi pus în faţa unor decizii privind reforma cheltuielilor statului”. ”PNL a dat un mandat miniştrilor noştri şi tuturor parlamentarilor PNL să susţină proiecte care să aibă în vedere câteva direcţii importante, în primul rând reducerea cheltuielilor de funcţionare, pentru că această măsură este una obligatorie, având în vedere că ani de zile am cheltuit, ca stat, mai mult decât ne-am fi putut permite, luând credite importante, iar în anii următori vor trebui contractate credite într-un volum mare”, a completat liderul PNL.

Liderul liberal a explicat că, dacă nu vor fi reduse cheltuielile de funcţionare ale statului, spaţiul de mişcare al oricărui guvern în anii următori va fi tot mai mic şi această condiţie este una absolut necesară ca să se intre în nişte echilibre financiare.

Potrivit preşedintelui PNL, a doua condiţie importantă este asigurarea accesării fondurilor europene în anul acesta, pentru a păstra un volum de investiţii important care să creeze condiţii pentru dezvoltare şi pentru creştere economică în anii următori.

Ilie Bolojan a mai spus că pentru accesarea fondurilor europene, trebuie luate măsuri importante, pe de o parte îndeplinirea jaloanelor din PNRR şi există un mandat în acest sens şi asigurarea unei cofinanţări importante, pe partea de investiţii.

El a mai spus că, de asemenea, un lucru important este acela de a lua aceste măsuri, în primul rând în instituţiile din zona centrală, atât cele care sunt în subordinea Guvernului, şi miniştrii PNL au mandat pentru a veni cu propuneri de structuri ale ministerelor pentru a reduce aceste structuri, pentru a fuziona agenţii care sunt în coordonare, dar şi cele din coordonarea Parlamentului.

Legea Bugetului, până la finalul lunii ianuarie

”Personal, în aceste zile am lucrat pentru a face un audit preliminar al acestor instituţii şi cred că putem realiza economii importante, precum reorganizările pe care le vom propune în perioada următoare”, a anunţat Bolojan. Ilie Bolojan a mai spus că un lucru important pentru PNL este bugetul. ”Prin urmare, în următoarele săptămâni vom lucra la partea de buget în aşa fel încât, până la finalul acestei luni, bugetul să fie înaintat Parlamentului, să-l putem dezbate, în aşa fel încât acest document foarte important pentru stabilitatea financiară a ţării noastre să fie pus în practică”, a completat preşedintele PNL.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri