Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a fost solicitat, vineri, să ofere clarificări despre discuțiile purtate la Bruxelles cu lideri europeni și reprezentanți ai socialiștilor europeni. Aceste explicații vin după ce, în urma vizitei, a scris pe Facebook că în cadrul discuțiilor și-a exprimat temerea unei posibile apropieri între PNL și AUR, iar ulterior, într-o emisiune televizată, a declarat că discuțiile au vizat în principal coaliția de guvernare. Sorin Grindeanu nu a ratat momentul de a-l ataca din nou pe premierul Ilie Bolojan.
„Eu ieri am avut multe întâlniri, nu doar cu Roberta Metsola. Am avut și cu Antonio Costa, am fost la aceste întâlniri cu Victor Negrescu, cu Claudiu Manda. Am avut întâlniri cu colegii din Partidul Socialist European unde evident am făcut politică. Au fost discuții, nu altele decât cele pe care le consider normale. (…) Am luxul acesta, spre deosebire de alți decidenți din România, că pot să comunic direct cu ei. Nu am nevoie de șefi de cabinet să-mi facă traducerea”, a declarat Sorin Grindeanu.
Atac indirect la adresa premierului
Liderul PSD a făcut referire la momentul în care premierul a fost la o întâlnire cu Ursula von der Leyen, unde a avut nevoie de un traducător pentru discuția cu șefa Comisiei Europene.
PSD exclude o alianță cu AUR
Întrebat dacă a discutat despre teama de apropiere dintre PNL și AUR, liderul PSD a răspuns: „Am spus-o public, vi se pare că m-am ascuns? (…) PSD nu va face alianță cu AUR. Dacă voiam să facem aceste lucruri puteam să începem la buget, erau amendamentele care ar fi trecut foarte repede și lucrurile s-ar fi văzut evident.
Nu facem această alianță. Le-am spus și celor cu care m-am întâlnit ieri la Bruxelles și nu vom susține vreun guvern minoritar. Nu pot să răspund pentru PNL și nu e treaba mea, e treaba lor să răspundă. Nu considerați că e un pericol să faci alianță cu partide extremiste? Ok, ca PSD-ist consider acest lucru”.
Mesajul lui Sorin Grindeanu de pe Facebook
„Am discutat la Bruxelles cu partenerii din conducerea Partidului Socialist European despre urgența aplicării măsurilor pentru a proteja populația și mediul de afaceri fiindcă esența prezenței stângii la guvernare este să acționeze în primul rând in interesul oamenilor, mai ales a celor care nu se pot apăra!
Atât cu secretarul general al PES, dl Giacomo Filibek, cât și liderul grupului S&D din Parlamentul European, doamna Iratxe Garcia, am susținut necesitatea clarǎ de a continua o formulă de guvernare pro-europeană. Vrem însă ca guvernarea să fie una echiibrată, cu un premier care, pe lângă măsuri absolut necesare de reducere a cheltuielilor publice, să ia și decizii care sǎ apere românii împotriva inflației – în special cea generată de creșterea explozivă a prețului carburanților!
Atât eu, cât și liderii PES, excludem vreo colaborare politică cu AUR și credem că recentele semnale de apropiere dintre PNL și AUR reprezintă o aventură politică iresponsabilă, care amenință viitorul european al României!”, a scris Grindeanu pe Facebook.





























Comentează