VIDEO Clădirea care adăpostește mai mulți oameni decât un oraș de provincie: 30.000 de persoane locuiesc în blocul care a fost construit, inițial, ca hotel de lux

Autor: Diana Pană

Publicat: 25-09-2025 06:19

Article thumbnail

Sursă foto: Wikipedia Commons

În orașul chinez Hangzhou se află Regent International, una dintre cele mai impresionante construcții rezidențiale din lume. Clădirea găzduiește aproximativ 30.000 de locatari, o populație mai mare decât a multor orașe mici.

Proiectată inițial ca un hotel de lux, construcția a fost transformată treptat într-o adevărată cetate verticală, unde viața se desfășoară aproape exclusiv în interior.

Facilități ca într-un oraș

Regent International dispune de supermarketuri, restaurante, cafenele de internet, piscine, săli de fitness și saloane de înfrumusețare, astfel încât locuitorii au acces la toate serviciile de bază fără să fie nevoiți să părăsească imobilul, potrivit Atlas Geografic.

Clădirea are o înălțime de 206 metri și cuprinde între 36 și 39 de etaje, în funcție de corpul arhitectural.

Locuitori din toate categoriile

Cei care trăiesc aici formează o comunitate extrem de diversă: studenți, antreprenori, muncitori și influenceri împart același spațiu urban compact. Majoritatea apartamentelor sunt de dimensiuni reduse, concepute pentru locuire practică și accesibilă, însă există și unități mai mari pentru cei cu venituri mai ridicate.

Unii consideră acest model o soluție ideală pentru orașele supraaglomerate, oferind confort și acces rapid la servicii. Alții îl privesc ca pe un univers distopic, în care mii de oameni trăiesc într-un spațiu limitat, în mare parte deconectați de viața urbană tradițională.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri