VIDEO Celebrul rapper Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv în România la închisoare cu executare

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 18-12-2025 17:26

Actualizat: 18-12-2025 17:31

Article thumbnail

Sursă foto: Frazer Harrison / Getty images / Profimedia

Rapperul american Wiz Khalifa (numele real Thomaz Cameron Jibril) a fost condamnat definitiv în România la o pedeapsă de 9 luni de închisoare în regim de detenție, într-un dosar de deținere de droguri pentru consum propriu, potrivit unei decizii pronunțate miercuri de Curtea de Apel Constanța, relatează Mediafax.

Baza legală în care a fost condamnat

Decizia vine după ce instanța a admis apelul formulat de DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța și a desființat, în parte, hotărârea pronunțată anterior de Tribunalul Constanța, care dispusese doar o amendă penală de 3.000 de lei.

Conform minutei instanței, Curtea de Apel a decis condamnarea artistului la 9 luni de închisoare cu executare, în baza Legii nr. 143/2000, pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, anunță Cancan.

Hotărârea este definitivă, potrivit legislației române în vigoare.

Ce urmează?

Poliția Română așteaptă mandatul de la instanță și, teoretic, poltrivit legilor românești, artistul ar putea fi dat în urmărire internațională, iar fotografia sa ar putea apărea la secțiunea „urmăriți” de pe site-ul IGPR.

Context

Faptele pentru care Wiz Khalifa a fost judecat au avut loc în anul 2024.

În cursul procedurilor, Wiz Khalifa a fost reținut pentru scurt timp și ulterior eliberat, fără a fi arestat preventiv.

Dosarul nu vizează infracțiuni de trafic, ci exclusiv deținere pentru consum propriu, faptă sancționată în România cu pedepse cuprinse între 3 luni și 2 ani de închisoare sau amendă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri