Surse au declarat, pentru STIRIPESURSE.RO, că, înainte de adoptarea ordonanțelor de urgență privitoare la reforma administrativă și la relansarea economică, ar urma să avem o nouă ședință de Coaliție.
O nouă ședință de Coaliție, înainte de adoptarea OUG-urilor pe reforma administrativă și relansare economică!
Conform surselor noastre, ar fi nevoie de o nouă decizie politică, în contextul în care mai multe ministere vor să fie exceptate de la reducerea cu 10% a cheltuielilor.
Astfel, lunea viitoare am putea avea o nouă ședință a liderilor Coaliției PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale.
Florin Barbu a anunțat că Ministerul Agriculturii a efectuat deja o reducere a cheltuielilor
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat public că instituția sa nu va mai efectua nicio reducere de cheltuieli, dat fiind faptul că a făcut deja o tăiere de salarii.
„În momentul de față, vă spun foarte clar, a ajuns ordonanța la Ministerul Agriculturii. Ministerul Agriculturii și-a făcut reorganizarea. Mai mult de atât, Ministerul Agriculturii a fost singurul minister care nu a cerut bani la rectificarea bugetară pe fondul de salarii și a avut o economie de aproape 14% la fondul de salarii. Ministerul Agriculturii nu mai poate suporta încă o tăiere de 10% pe fondul de salarii”, a precizat Florin Barbu.
Ca atare, conform informațiilor noastre, Ministerul Agriculturii ar urma să fie exceptat de la reducerea administrativă cerută de premierul Ilie Bolojan.
De altfel, potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, toate instituțiile care au făcut deja tăieri de cheltuieli vor fi exceptate de la aplicarea viitoarei ordonanțe de urgență referitoare la așa-zisă reforma administrativă
Este important de precizat că și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat că se opune reducerii de salarii cu 10% în domeniul pe care îl păstorește.
Rămâne de văzut ce vor decide liderii coaliției aflate la guvernare în ședința de săptămâna viitoare.






























Comentează