VIDEO UPDATE Catastrofă feroviară în Spania: Morți și numeroși răniți, după ce 2 trenuri de mare viteză au deraiat; traficul spre Madrid, blocat

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 18-01-2026 22:15

Actualizat: 18-01-2026 23:59

Article thumbnail

Sursă foto: colaj X

Un grav accident feroviar a avut loc duminică seara, în Spania, în localitatea Adamuz, provincia Córdoba, unde două trenuri de mare viteză au deraiat după ce unul dintre ele a pătruns pe linia alăturată. Autoritățile spaniole confirmă cel puțin doi morți, mai mulți răniți și pasageri rămași blocați în vagoane, în timp ce operațiunile de salvare sunt în plină desfășurare.

Potrivit companiei de infrastructură feroviară Adif, trenul de mare viteză Iryo care circula pe ruta Málaga – Madrid (Puerta de Atocha) a deraiat la doar câteva minute după plecare, în zona macazelor de intrare în Adamuz. Convoiul a invadat linia paralelă, pe care circula un al doilea tren de mare viteză, cu destinația Huelva, provocând deraierea ambelor trenuri.

Morți confirmați și intervenție de urgență

Surse din cadrul Guardia Civil și serviciului de urgență 112 Andaluzia au confirmat existența unor victime mortale, cerând însă prudență până la finalizarea intervenției și identificarea tuturor pasagerilor. Zeci de persoane au fost rănite, iar unele au fost evacuate pe targă din vagoanele avariate.

La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri, ambulanțe, unități medicale de urgență și forțe de ordine, iar zona a fost complet izolată.

Trafic feroviar suspendat între Madrid și Andaluzia

În urma accidentului, circulația trenurilor de mare viteză între Madrid și sudul Spaniei a fost suspendată pe termen nedeterminat. Reprezentanții Renfe au activat centrul de criză H-24 din gara Atocha, unde s-a deplasat și ministrul Transporturilor, Óscar Puente, pentru a coordona intervenția.

Cauzele accidentului, încă necunoscute

În acest moment, nu există o explicație oficială privind cauzele deraierii. Ancheta va analiza posibile defecțiuni tehnice, erori de semnalizare sau probleme la infrastructură, mai ales în zona macazelor, unde s-a produs impactul inițial.

Autoritățile spaniole avertizează că bilanțul ar putea crește pe măsură ce echipele de salvare ajung în toate vagoanele afectate.

MAE verifică dacă sunt și cetățeni români implicați

🔴 Situația este în dinamică. Revenim cu informații actualizate pe măsură ce autoritățile confirmă datele oficiale.

Momentan nu se cunoaște dacă între victime ar fi și cetățeni români. Facem mențiunea că am solicitat deja informații de la MAE referitor la aceste aspecte, ministerul anunțând că va reveni cu informații după efectuarea verificărilor de rigoare.

UPDATE - Pasagerii, evacuați prin ferestre

Accidentul s-a produs în Adamuz, lângă Cordoba. Un număr necunoscut de pasageri au fost răniți, a declarat Garda Civilă.

Unul dintre trenuri plecase din Málaga și se îndrepta spre Madrid când a deraiat.

Un al doilea tren, cu destinația Huelva și care circula pe o linie adiacentă, a deraiat și el în urma incidentului.

Amploarea incidentului nu este deocamdată clară.

Incidentul s-a produs în jurul orei 19:45, potrivit informațiilor furnizate de Adif pe canalele sale oficiale. A avut loc când trenul 6189 al companiei Iryo, care efectua cursa Málaga - Madrid, la doar zece minute după începerea călătoriei, trecea prin devierea de intrare pe linia 1 a gării Adamuz. Atunci a ieșit de pe șină și a ajuns pe șina adiacentă.

A provocat astfel deraierea unui tren Alvia al Renfe (nr. 2384) care circula pe șina adiacentă, care efectua cursa Madrid-Huelva.

Potrivit surselor din sectorul feroviar, citate de El Economista, pasagerii au fost evacuați prin ferestre.

UPDATE - 23.20 Cel puțin 5 morți

Postul public RTVE a transmis, citând surse din poliție, că cinci persoane au murit.

Un număr necunoscut de pasageri au fost răniți, a precizat RTVE, citând surse din Garda Civilă. "Trenul Iryo 6189 Málaga - (spre Madrid) a deraiat la Adamuz, lovind linia alăturată. Trenul (Madrid) - Huelva, care circula pe linia alăturată, a deraiat la rândul său", a transmis Adif, compania care administrează rețeaua feroviară, într-o postare pe rețelele sociale.

Adif a precizat că accidentul s-a produs la aproximativ zece minute după ce trenul Iryo a plecat din Málaga spre Madrid, la ora 18:40 (17:40 GMT).

Iryo este un operator feroviar privat, administrat de italieni. Compania nu a răspuns deocamdată solicitărilor de comentarii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri