Premierul Ilie Bolojan a susținut astăzi o conferință de presă pe teme de actualitate între care: reforma pensiilor magistraților, programul SAFE, reforma în administrație, reforma companiilor de stat.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, după ședința de guvern de ieri, că Executivul a discutat problema îmbunătățirii modului în care sunt gestionate companiile de stat.
„Companiile de stat administrează segmente importante ale economiei – energie, transporturi, alte domenii, inclusiv industria de apărare. De modul în care sunt gestionate depind subvențiile pe care le acordăm anual, de ordinul miliardelor de lei. Depind, de asemenea, pierderile pe care acestea le generează la bugetul de stat și faptul că multe active importante rămân nefolosite, deși ar putea fi valorificate în circuitul economic de companii private sau de autorități locale”, a explicat premierul.
„Am identificat un pachet de companii la care, atât la nivel guvernamental, cât și la nivelul ministerelor, al agențiilor, dar și la nivelul conducerilor acestor companii, trebuie să intervenim de la începutul anului viitor. Vom pune în aplicare planuri care să le îmbunătățească activitatea. Iar acolo unde nu există posibilitatea redresării, aceste companii trebuie închise.”
Bolojan a precizat că sunt 27 de companii aflate într-o situație dificilă, cu capitaluri proprii negative, care doar anul trecut au înregistrat pierderi de 1,2 miliarde de lei, la care se adaugă alți peste 5 miliarde de lei pierderi din anii anteriori.
„Dacă nu intervenim, aceste entități vor continua să fie o gaură neagră. Ele se află pe o listă prioritară pe care o vom comunica public”, a adăugat premierul.
Un alt grup de companii de stat are pierderi sistematice: 83 de societăți înregistrează plăți restante, 30% către bugetul de stat, restul către parteneri privați.
„Este necesar să intervenim, deoarece aceste companii primesc subvenții importante. Doar în 2024 au primit peste 8 miliarde de lei. Fiecare leu economisit din aceste subvenții poate fi direcționat către educație, sănătate sau investiții.”
Premierul a criticat faptul că anumite companii aveau obligația să prezinte planuri de redresare, dar nu au făcut-o nici până acum.
„Nu vom intra în anul viitor fără ca aceste planuri de restructurare să fie finalizate în luna decembrie”, a subliniat el.
Bolojan a anunțat că a fost stabilită o listă clară de companii, iar responsabilitatea pentru implementarea reformelor revine fiecărui minister care exercită autoritatea tutelară, și a unui grup de lucru condus de vicepremierul Oana Gheorghiu.
„Reforma companiilor de stat este o necesitate și un element esențial în alcătuirea bugetului pentru anul viitor.”


































Comentează