Un grup de deputate din Congresul Ciudad de México a fost implicat într-o încăierare fizică pe 15 decembrie, scenele fiind transmise în direct de camerele de luat vederi, în timp ce participantele se trăgeau de păr și își aplicau lovituri, potrivit straitstimes.com.
Conflictul a izbucnit după ce un grup de femei din Partidul Acțiunii Naționale (PAN), de orientare de dreapta, s-a apropiat de tribuna principală a legislativului pentru a protesta față de o regulă despre care au susținut că a fost încălcată de partidul de stânga Morena, care deține majoritatea în legislativ.
Dezbaterea viza reformarea agenției de supraveghere a transparenței administrației orașului, potrivit relatărilor presei locale. Un videoclip al incidentului arată cel puțin cinci parlamentare din ambele partide implicate într-o dispută intensă, în care acestea s-au îmbrâncit, s-au pălmuit și s-au tras de păr, în timp ce deputatele Morena au încercat să le îndepărteze fizic pe cele din PAN de la tribună, în pofida refuzului acestora de a pleca.
„Am ocupat tribuna în mod pașnic, fără a atinge pe nimeni, iar decizia grupului legislativ majoritar și a aliaților săi a fost să încerce să recapete controlul asupra conducerii prin violență”, a declarat Andres Atayde, consilier al reprezentantelor PAN, în cadrul unei conferințe de presă susținute după incident.
Daniela Alvarez, una dintre deputatele PAN care s-au apropiat de tribună, a declarat jurnaliștilor: „Nu doar că este vulgar, nu doar că este agresiv, dar este și regretabil faptul că acesta este partidul aflat la guvernare, majoritar, al acestui oraș”.
După încăierare, deputatele PAN au părăsit sala, iar majoritatea Morena a reluat dezbaterea în absența partidului de opoziție, potrivit informațiilor publicate pe conturile de pe rețelele sociale ale Congresului Ciudad de México. „Ceea ce ne îngrijorează foarte mult este modul în care opoziția recurge sistematic la violență în locul argumentelor, atunci când nu este capabilă să dezbată”, a declarat ulterior purtătorul de cuvânt al Morena, Paulo Garcia, pentru postul de televiziune Milenio. AFP


































Comentează