Nemulțumiți de creșterea continuă a prețurilor la combustibili și de reacția considerată slabă a autorităților, zeci de șoferi din Argeș au recurs la un protest atipic, blocând simbolic traficul și alimentând de sume infime.
Marș lent pe bulevardele din oraș
Un grup de aproximativ 50 de șoferi a ieșit pe străzile din Pitești, unde a circulat intenționat cu viteză redusă, în jur de 30 km/h, pe principalele artere, informează Antena 3 CNN.
Gestul a fost gândit ca o formă de protest față de scumpirile din ultimele luni și față de lipsa unor măsuri ferme din partea Guvernului pentru temperarea acestora.
Alimentări simbolice la finalul protestului
După ce au parcurs mai multe zone din oraș, participanții s-au oprit la o benzinărie din Bascov, unde au alimentat cu sume foarte mici, ca semn de protest.
Șoferii susțin că majorările la carburanți afectează direct bugetele familiilor, dar și costurile generale din economie, inclusiv prețurile la alimente și alte produse.
Sancțiuni din partea poliției
Acțiunea nu a trecut neobservată de autorități. Polițiștii au intervenit și i-au amendat pe participanți, motivând că deplasarea cu viteză redusă a dus la blocarea traficului.
Nemulțumiri tot mai mari în rândul șoferilor
Protestul din Argeș nu este un caz izolat. În ultimele săptămâni, au avut loc acțiuni similare în mai multe zone din țară.
Unii șoferi au ales să alimenteze simbolic de doar câțiva lei, în timp ce alții au încercat să plătească un plin folosind găleți pline cu monede, în semn de revoltă față de scumpiri.
VIDEO Protest inedit la pompă: un șofer a venit cu trei găleți de monede pentru a achita plinul. Reacția angajaților
Prețurile continuă să crească
Sâmbătă, în București, prețurile la pompă au ajuns la 10,51 lei pentru motorina standard și 9,48 lei pentru benzina standard, valori care alimentează nemulțumirea tot mai accentuată a șoferilor.




























Comentează