Victimele Dosarului ICA: Suferințele familiei profesorului Mencinicopschi

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 19-09-2025 13:59

Actualizat: 19-09-2025 14:05

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În 11 septembrie 2025, printr-o hotărâre definitivă, Înalta Curte a stabilit că sentința din celebrul Dosar ICA a fost „un act juridic abuziv”. Potrivit Înaltei Curți, judecătoarea Camelia Bogdan, cea care, în 2014, condamna 12 oameni la închisoare și la plata unor despăgubiri uriașe, a „încălcat cu știință a o serie de dispoziții legale”.

Pentru unii dintre cei condamnați în Dosarul ICA, decizia Înaltei Curți vine prea târziu. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi s-a îmbolnăvit în închisoare și a murit în 2022, la scurt timp după ce fusese eliberat.

Despre umilințele uriașe la care a fost supus profesorul Mencinicopschi a vorbit Doina Mencinicopschi, soția sa, la un post de televiziune.

„Eu am asistat la un proces, cred că ultimul, atunci când s-a dat sentința definitivă și am văzut în ce hal s-a comportat [judecătoarea Camelia Bogdan] și ce urât i-a umilit. Adică a fost umilitor, pur și simplu. Nu m-aș fi așteptat. Am zis, Doamne, nici nu vreau să mai văd vreodată așa ceva”, a spus Doina Mencinicopschi.

Profesorul Mencinicopschi și-a susținut mereu nevinovăția și a acuzat abuzurile făcute în dosar. Într-un interviu din 2014, cu câteva zile înainte să fie condamnat la închisoare în Dosarul ICA, Gheorghe Mencincopschi spunea: „Tot ce fac, tot ce spun, o spun cu mare onestitate și o spun, dacă vreți, cu frică de Dumnezeu. Și o spun argumentând științific. Sufletul meu nu acceptă să fiu călcat în picioare în modul acesta josnic. Este clar un proces înscenat și politic.”

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri