Corupție în sistemul bugetar! Fost viceprimar din Arad, audiat la DNA Timișoara

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 11-09-2025 14:28

Actualizat: 11-09-2025 14:31

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Fostul viceprimar al municipiului Arad, Ilie Cheşa, care anul trecut a candidat pentru funcţia de primar la Arad din partea PSD, a fost audiat, joi, la sediul DNA Timişoara, într-un dosar în care procurorii cercetează mai multe angajări fictive făcute la Compania de Transport Public Arad, scrie News.ro.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Ilie Cheşa ar fi mijlocit, în calitate de viceprimar, angajarea a doi bărbaţi în cadrul Companiei de Transport Public Arad. Cei doi figurau ca angajaţi, în documente, încasau salariile, dar nu se prezentau la serviciu, susţin sursele citate.

Ilie Cheşa  s-a prezentat joi la sediul DNA Timişoara însoţit de avocat, iar în urma audierilor procurorii au decis să îl cerceteze în stare de libertate pentru abuz în serviciu.

De asemenea, procurorii DNA au făcut şi o percheziţie la sediul Companiei de Transport Public Arad de unde au ridicat documente.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri