Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Daniel Mihail Tudor, a participat, în perioada 17-18 septembrie, la reuniunea conducătorilor administraţiilor fiscale din statele membre UE intitulată "TADEUS - Tax administration European Union Summit", care avut loc la Helsinki (Finlanda) potrivit Agerpres.
Conform unui comunicat al ANAF, obiectivul principal al întâlnirii a vizat continuarea dialogului între reprezentanţii Comisiei Europene şi ai administraţiilor fiscale din statele membre UE, în vederea identificării şi înţelegerii principalelor provocări şi nevoi comune, precum şi a identificării unor posibile proiecte de colaborare ce ar putea contribui la rezolvarea blocajelor, facilitarea unei agende comune, consolidarea încrederii şi la o mai bună angajare a resurselor administraţiei fiscale.
Alte subiecte pe agenda reuniunii au fost: asigurarea unei mai bune înţelegeri a obiectivelor şi acţiunilor demarate sub egida Uniunii Europene (propuneri legislative ale Comisiei Europene, rapoarte sau comunicări); stabilirea unei agende comune care să se adreseze deopotrivă provocărilor cu care se confruntă administraţiile fiscale europene; identificarea principalelor nevoi şi soluţii ce vor fi implementate la nivel administrativ, care să se adreseze provocărilor comune prioritare.
De asemenea, participanţii au actualizat planul multianual de activitate TADEUS, au evaluat proiectele în derulare şi au explorat idei noi de proiecte, au analizat priorităţile noii Comisii Europene, precum şi evoluţiile viitoare în administrarea fiscală.
"A fost un bun prilej pentru România de a participa activ în cadrul grupurilor de lucru şi de a colabora mai strâns cu administraţiile fiscale iniţiatoare ale unor proiecte de succes. Scopul nostru este, în acord cu Ministerul Finanţelor Publice, să implementăm tehnologii şi concepte noi, de la nivel european, şi în cadrul ANAF", a declarat Daniel Mihail Tudor, care coordonează activităţile de inspecţie fiscală şi antifraudă fiscală.
Comisia Europeană a instituit formatul de reuniuni TADEUS ca un instrument pentru a discuta şi agrea cu statele membre priorităţile comune la nivel european în domeniul administrării fiscale şi posibilele căi de acţiune viitoare.
Vicepreşedintele ANAF a participat la reuniunea TADEUS de la Helsinki
Explorează subiectul
Articole Similare

2.297
SURSE Subalternii lui Negoiță în plină „spovedanie” în fața anchetatorilor DNA - Șefa lui Negoiță de la Direcția întreținere drumuri adusă la sediul Direcției
2.297

4.892
Ultimii pași pentru pornirea celei mai mari centrale pe gaz din România, unică în UE: Ilie Bolojan, întâlnire de urgență la Guvern
4.892

2.611
Dragoș Pîslaru pune presiune pe CCR privind pensiile magistraților: 'În acest moment 231 de milioane de euro din PNRR sunt pierdute. Vedem ce se întâmplă'
2.611

3.536
Victor Ponta îl atacă pe Ilie Bolojan: E o uriașă fraudă! Am dat toată țara pe mâna USR
3.536

2.416
Sindicatul din Guvern acuză: Reforma lui Bolojan se face prin forțarea Constituției și ocolirea Parlamentului
2.416

5.632
Un consilier al lui Bolojan spune că el a depus plângerea care a dus la perchezițiile DNA la Robert Negoiță: „Mă bucur că procurorii se mișcă, în sfârșit”
5.632

5.095
DNA, primele precizări după descinderile la Robert Negoiță: ce suspiciuni există în dosar
5.095

1.274
VIDEO Ciprian Ciucu infirmă zvonurile despre tăierile salariale la STB și trage un semnal de alarmă: "Lucrurile sunt aproape scăpate sub control"
1.274

2.299
Viorica Dăncilă, previziuni sumbre pentru 2026. Atac la coaliție: 'Nu există niciun fel de transparență'
2.299

4.783
PNRR contra Constituției? Derapajul prin care premierul Bolojan pune presiune pe Curtea Constituțională
4.783

5.773
Theodor Stolojan, atac frontal la Guvernul Bolojan: „Incompetentă sau corupție?”
5.773

6.604
SURSE Primăria Sectorului 3 călcată de DNA - Biroul și domiciliul primarului Negoiță percheziționate de DNA - Cazul este legat de posibile fapte de abuz privind construirea unui drum din bani publici în interesul familiei Negoiță
6.604

119
VIDEO Opoziția acuză Puterea de instaurarea dictaturii și a cenzurii
119

















Comentează