Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuează, prin Centrele Judeţene, plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru diferenţele cererilor aferente lunii iunie şi trimestrul al II-lea 2021 (iulie şi august) şi cererile aferente lunii septembrie şi trimestrului al III-lea 2021.
Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, suma totală autorizată la plată depăşeşte 3,461 milioane lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 105 de solicitanţi, care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Vești bune! APIA începe plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor
Articole Similare

12
Cum au început bursele europene noua săptămână
12

2.773
România intră într-o nouă etapă economică? Semnalul lui Alexandru Nazare înainte de bugetul pe 2026
2.773

1.817
Boom al ipotecilor în România: peste 92.000 de credite într-un an. Harta județelor cu cele mai multe împrumuturi
1.817

3.406
În România se construiește 'drumul de fier' care va aduce viteze de neconceput pentru țara noastră: Va avea aproape 800 de kilometri
3.406

57
Aquila investește peste 5 milioane de euro într-un depozit automatizat cu Inteligență Artificială la Dragomirești
57

1.213
Aurul depășește 5.000 de dolari pentru prima dată în istorie, contribuind la o creștere istorică
1.213

124
Prețul pâinii explodează: românii își calculează fiecare felie
124

167
Petrolul venezuelean începe să curgă spre SUA
167

92
Şeful Airbus avertizează asupra unor noi riscuri geopolitice după ”daune comerciale semnificative”
92

160
Ce măsuri promite premierul Japoniei, după aprecierea bruscă a yenului
160

5.818
AEI laudă prețurile mari de la gaze și anunță că au salvat România de la colaps în frig: Asa e o piața corectă
5.818

290
Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
290

3.065
Bolojan, acuzat de fostul ministru al Finanțelor: A ratat regula-cheie a UE, nu ținta de deficit / A pus România pe traiectorie de sancțiuni UE
3.065

















Comentează