Experții dau primele analize după atacul SUA în Venezuela și capturarea președintelui Maduro. Operaţiunea SUA în Venezuela din cursul nopţii pare să se fi desfăşurat cu „viteză impresionantă”, probabil cu implicarea forţelor speciale, potrivit unui specialist în muniţii şi informaţii care a vorbit cu CNN, scrie News.ro.
Operațiunea s-a desfășurat cu o viteză impresionantă
N.R. Jenzen-Jones, directorul companiei de cercetare Armament Research Services, a declarat sâmbătă pentru CNN că operaţiunea „pare, la prima vedere, să fi fost desfăşurată cu o viteză şi precizie impresionante”.
„Combinaţia dintre aeronavele vizibile, prezenţa cunoscută a anumitor nave americane şi natura şi volumul atacurilor raportate în imaginile care circulă online au sugerat imediat că era în curs un raid cu ajutorul forţelor speciale (SOF)”, a spus el.
Forțele speciale au fost implicate
„Pe lângă cel puţin o duzină de elicoptere, operaţiunea probabil a fost susţinută de un pachet aerian robust, cuprinzând atât aeronave cu aripi fixe, cât şi cu aripi rotative, inclusiv aeronave specializate”, a spus Jenzen-Jones.
Operaţiunea probabil a necesitat o planificare amplă, dar până în prezent, „numărul şi natura” atacurilor raportate sugerează un „set limitat de ţinte”.
La rândul său, Venezuela dispune de „sisteme robuste de apărare aeriană şi forţe militare, paramilitare şi de aplicare a legii distribuite la nivel local” în Caracas, a arătat Jenzen-Jones, ceea ce înseamnă că un raid de acest tip ar fi fost „dificil de realizat cu viteza şi precizia demonstrate aici”. Însă, „în practică, corupţia, pregătirea deficitară, lipsa întreţinerii şi alţi factori reduc semnificativ această ameninţare”, a spus el referindu-se la forţa de ripostă venezueleană.






























Comentează