Vârful crizei cauzate de COVID-19 în Regatul Unit va fi atins în câteva săptămâni, puţin mai devreme decât s-a crezut iniţial, a anunţat vineri ministrul sănătăţii britanic Matt Hancock, potrivit Reuters.
''Simulările sugerează că acest vârf va fi puţin mai devreme decât se credea, adică în umătoarele câteva săptămâni, dar depinde foarte, foarte mult de modul cum oamenii respectă măsurile de distanţare socială'', a declarat Hancock pentru postul de radio BBC.
Pe de altă parte, ministrul britanic a declarat pentru ITV că nu are ''nicio idee'' despre posibilitatea ca perioada de izolare a premierului Boris Johnson, testat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, să se încheie vineri.
''Nu cunosc situaţia sa medicală. Ceea ce ştiu însă este că lucrez cu el zi de zi în această criză. Lucrează incredibil de asiduu'', a spus demnitarul britanic.
În urmă cu o săptămână, Boris Johnson a anunţat că a fost testat pozitiv şi că intră în izolare la reşedinţa oficială din Downing Street.
El a recunoscut că atingerea obiectivului ca Regatul Unit să ajungă la 100.000 de teste pe zi la finalul lunii aprilie presupune ''eforturi imense''.
Vineri, Matt Hancock s-a angajat personal să atingă acest obiectiv, dar a refuzat să precizeze dacă va demisiona în cazul ratării acestuia.
Planul în cinci puncte prezentat de ministrul sănătăţii britanic include folosirea mai extinsă a laboratoarelor private, testarea prin sondaj a populaţiei şi introducerea unor teste de anticorpi ce pot fi efectuate la domiciliu pentru a stabili dacă o persoană a avut în trecut virusul, s-a vindecat şi este imună.
Vârful epidemiei în Regatul Unit va fi atins peste câteva săptămâni, anunţă ministrul sănătăţii
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

7
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
7

408
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
408

1.197
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
1.197

2.574
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
2.574

53
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
53

1.104
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.104

39
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
39

1.676
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.676

64
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
64

3.511
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
3.511

152
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
152

1.082
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
1.082

1.163
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
1.163















Comentează