Vânzările auto în China vor atinge probabil 25 de milioane de unităţi anul acesta, a estimat vineri Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM), cea mai mare piaţă auto din lume continuând să conducă redresarea industriei globale după criza provocată de pandemia de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters.
Fu Bingfeng, vicepreşedinte al CAAM, a declarat la conferinţa anuală că asociaţia se aşteaptă ca în acest an să fie vândute în China peste 20 de milioane de automobile şi cinci milioane de vehicule comerciale (care includ camioanele şi autobuzele). Anul trecut pe piaţa chineză au fost livrate 25,77 milioane de vehicule.
Bai Hua, oficial în Ministerul Industriei, previzionează că anul acesta vânzările de automobile electrice şi hibride vor depăşi 1,3 milioane de unităţi, de la 1,2 milioane de unităţi anul trecut.
De asemenea, CAAM se aşteaptă la o creştere modestă a vânzărilor auto în China anul viitor, urmând ca în 2025 să fie vândute 30 de milioane de unităţi, a apreciat Fu.
Vânzările auto în China au crescut cu 12,6% în noiembrie, a opta lună de creştere consecutivă. Luna trecută, livrările au urcat la 2,77 milioane de vehicule, comparativ cu perioada similară din 2019, a informat vineri Asociaţia Producătorilor Auto din China.
Producătorii auto globali, inclusiv Toyota şi Honda, au anunţat că se aşteaptă la profituri mai ridicate în urma majorării vânzărilor pe piaţa din China. De asemenea, redresarea economiei chineze a accelerat, înregistrând un avans de 4,9% în trimestrul trei din 2020, faţă de o expansiune de 3,2% în precedentele trei luni.
Livrările de automobile electrice şi hibride au crescut luna trecută cu 105%, la 200.000 unităţi, a cincea lună de creştere consecutivă. În acest an, CAAM se aşteaptă la un declin cu 11% al vânzărilor de automobile electrice şi hibride, la 1,1 milioane de unităţi.
China este responsabilă pentru 27% din producţia auto globală, faţă de 7% în 2003, conform datelor UBS.
Vânzările auto în China conduc la redresarea industriei globale
București
2°C
Articole Similare

383
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
383

932
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
932

64
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
64

2.308
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.308

4.118
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
4.118

51
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
51

121
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
121

62
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
62

157
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
157

93
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
93

444
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
444

40
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
40

139
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
139
















Comentează