Uniunea Salvaţi România va sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la declaraţiile premierului Viorica Dăncilă care i-a catalogat drept "autişti" pe europarlamentarii români care ''dezinformează'' la Bruxelles.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES de USR, declaraţiile Vioricăi Dăncilă "sunt revoltătoare", în condiţiile în care autismul este una dintre cele mai severe tulburări de dezvoltare, iar persoanele afectate nu trebuie să fie stigmatizate în societate.
"Din funcţia de premier, este inadmisibil ca Viorica Dăncilă să facă astfel declaraţii care discriminează şi instigă la discriminare asupra unei categorii vulnerabile de cetăţeni. Scuzele doamnei Viorica Dăncilă sunt necesare, dar mai bune sunt soluţiile. E un moment foarte bun ca declaraţiile doamnei premier să ia forma unor corecţii benefice la OUG 79, precum au fost solicitate şi în cadrul unei petiţii publice lansate săptămâna trecută de ONG-urile din domeniu. Totodată, este o bună oportunitate pentru Ministerul Sănătăţii, CNAS şi Consiliul Psihologilor de a crea un program naţional care să includă pe lista de decontări şi alte terapii dovedite ştiinţific că ajută la tratarea tulburărilor din spectrul autist", a declarat deputatul USR Tudor Pop, membru în Comisia pentru sănătate.
USR consideră că declaraţiile premierului "sunt de un cinism crunt", în condiţiile în care se află în fruntea unui stat ce nu are nicio strategie pentru cei 30.000 de români cu spectru autist.
Totodată, reprezentanţii acestui partid consideră că OUG 79 "descurajează buna desfăşurare a organizaţiilor non-profit care trăiesc din donaţiile oamenilor şi direcţionarea a 2% din impozitul pe profit".
"Milioane de români au donat în fiecare an 2% către ONG-uri, dar pe viitor vor fi obligaţi să meargă personal la ANAF pentru a depune Formularul 230, ceea ce va reduce, probabil, semnificativ numărul de oameni care donează. Asociaţia 'Micul Prinţ' din Bistriţa-Năsăud, unul dintre cele mai importante ONG-uri din ţară, care sprijină copiii cu autism, a anunţat că se va închide tocmai din cauza modificărilor fiscale introduse de OUG 79. Pentru a reduce impactul nefast al OUG 79 asupra organizaţiilor non-profit, parlamentarii USR au depus mai multe amendamente prin care propun creşterea cotei din impozitul pe venit al persoanelor fizice care se poate redirecţiona către ONG-uri de la 2% la 3,5%, extinderea instrumentului de redirecţionare la veniturile obţinute din investiţii, precum şi introducerea posibilităţii de a redirecţiona 5% din impozitul pe venit al microîntreprinderilor către ONG-uri, pe modelul în care se face şi acum pentru impozitul pe profit. USR îi cere Guvernului Dăncilă să vină cu schimbări la Codul fiscal pentru a nu îngropa activitatea organizaţiilor non-guvernamentale. Până atunci aşteptăm, însă, decizia CNCD în cazul premierului", spun reprezentanţii USR.
USR, despre declarațiile premierului: Scuzele - necesare, dar mai bune soluțiile
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

170
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
170

464
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
464

724
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
724

1.318
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.318

2.414
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
2.414

55
Tanczos Barna, la Budapesta: Am discutat cu Péter Szijjártó despre modul în care putem aprofunda cooperarea, stimula economiile celor două state şi răspunde provocărilor de securitate şi energetice
55

3.306
Guvernul Bolojan ia împrumut 500 de milioane de euro de la Banca Europeană: Se construiește o autostradă
3.306

3.263
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.263

109
George Simion, la Târgu Jiu, unde angajaţii de la Complexul Energetic Oltenia protestează de mai multe zile. Apel la ministrul Energiei şi la premierul Bolojan
109

3.496
VIDEO Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masă și îi cere lui Ilie Bolojan să adopte rapid măsurile propuse de PSD: Plan pentru stoparea creșterii prețului la carburant
3.496

41
Andrei Ohaci (AUR) cere Guvernului reducerea TVA la combustibili
41

52
Marius Dunca, vicepreședinte PSD: Bugetul trebuie să protejeze comunitățile locale și categoriile vulnerabile
52

4.652
SURSE Ilie Bolojan a convocat a doua ședință de Guvern, în aceeași zi
4.652

















Comentează