USR acuză: Camioanele caravanei medicale AUR, cumpărate din bani publici, ruginesc în câmp. AUR neagp acuațiile

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 16-05-2025 11:38

Actualizat: 16-05-2025 16:37

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Camioanele caravanei medicale AUR, cumpărate din bani publici, ruginesc în câmp de câteva luni”, acuză vineri, printr-un comunicat remis presei, USR.

„Senatoarea USR Cynthia Păun dezvăluie cum camioanele cumpărate de AUR din subvenția primită de la bugetul de stat, chipurile pentru a oferi servicii medicale oamenilor din sate, stau și ruginesc de luni bune pe un câmp din Ilfov”, se arată în comunicat.

„Altă schemă de marketing a lui Simion, altă păcăleală bifată, cu un iz puternic penal”, a declarat Cynthia Păun.

Potrivit USR, 11 milioane de lei din banii tuturor românilor au ajuns, sub pretextul „caravanei medicale”, la o fundație condusă de un deputat AUR „și chiar membrii AUR au sesizat DNA că acea fundație nu face decât să sifoneze bani din subvenție și donațiile oamenilor”.

AUR neagă acuzațiile

În perioada campaniei electorale, Caravana Medicală AUR nu poate să funcționeze! Noi respectăm legea!

Nu este adevărat că au fost abandonate camioanele din Caravana Medicală AUR. Doar că, așa cum spune legea, pe care noi o respectăm, în perioada campaniei electorale Caravana Medicală AUR nu poate să funcționeze, având în vedere restricțiile legale. Spre deosebire de alții, noi respectăm legea!

De altfel, la fel am făcut și anul trecut în perioada campaniei electorale – camioanele au fost parcate pentru a trece perioada electorală.

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri