Lionel Messi "este un atu pentru Barca şi uşile sunt deschise pentru el", a declarat joi unul dintre vicepreşedinţii clubului FC Barcelona, Eduard Romeu, întrebat despre o eventuală revenire a argentinianului, plecat la PSG în 2021 după mai mult de 20 de ani la echipa catalană, scrie AFP.
"Asta s-a spus deja de multe ori, a spus-o preşedintele (Joan Laporta - n. r.), am spus-o şi eu, Leo Messi este un atu pentru Barca şi pentru el uşile clubului sunt deschise", a afirmat Romeu, care este vicepreşedinte responsabil cu partea economică, cu ocazia prezentării bugetului pentru sezonul 2022/2023 şi a închiderii exerciţiului financiar precedent.
Întrebat dacă întoarcerea vedetei în vârstă de 35 de ani ar fi posibilă din punct de vedere financiar pentru Barca, oficialul grupării catalane a răspuns zâmbind: "Ştim să facem minuni."
"Este o problemă care ţine de conducerea sportivă, iar dacă ea ia în calcul acest lucru, vom trece la treabă pentru acest obiectiv", a adăugat Romeu.
Pe 29 iulie, preşedintele Laporta a dat deja de înţeles că Barca nu renunţă la ideea revenirii lui Messi ca jucător.
"Trecerea lui Messi la Barca nu s-a încheiat aşa cum ne-am dorit-o cu toţii. A sfârşit prin a fi foarte condiţionat de motive economice", a spus atunci Laporta.
"Cred că Barca are o datorie morală faţă de Messi. Ne-ar plăcea ca sfârşitul carierei lui să fie în tricoul Barcei, fiind aplaudat pe toate terenurile, oriunde ar merge", a adăugat Laporta, precizând că este vorba de o "dorinţă, nu este nimic scris".
Declaraţiile preşedintelui Barcei au venit într-un moment în care presa spaniolă a relatat că antrenorul blaugrana, Xavi Hernandez, a cerut conducerii clubului posibilitatea de a-l readuce pe argentinian, sub contract cu PSG până în iunie 2023.
După un prim sezon complicat la Paris, cu doar 11 goluri în 34 de meciuri, Messi a început foarte bine stagiunea 2022-2023, cu 8 goluri şi 8 pase decisive în 13 meciuri din toate competiţiile. Atacantul, care a câştigat de şapte ori Balonul de Aur, a înscris miercuri în Liga Campionilor în egalul cu Benfica de la Lisabona (1-1).
Uşile clubului FC Barcelona sunt deschise pentru Messi, a declarat un oficial al grupării catalane
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

14
CS Dinamo, la a opta victorie consecutivă în campionat
14

34
Superliga - play-off/play-out - etapa 1 - rezultatele şi clasamentul
34

7
România U17 zdrobește Letonia: 4-1 în preliminariile Campionatului European la fotbal feminin
7

50
Cu Drăguşin integralist, Tottenham a scos un egal pe terenul campioanei, 1-1 cu FC Liverpool
50

27
Barcelona se impune la scor cu Sevilla și se menține la conducerea La Liga
27

31
Rugby Europe Championship 2026: România, învinsă de Spania în finala mică
31

13
Jocurile Paralimpice: Andrei-Sorin Popa a încheiat pe locul 22 competiţia de slalom la Milano-Cortina 2026
13

16
Marius Marin s-a accidentat în Pisa – Cagliari 3-1
16

17
Manchester United – Aston Villa 3-1
17

35
Farul Constanţa - Petrolul Ploieşti 2-0, în play-out-ul Superligii
35

24
U-BT caută calificarea în semifinalele Eurocup. Silvășan: Avem șansa noastră
24

75
Vertappen consideră o 'glumă' noul format competiţional după ce s-a retras la Shanghai
75

30
„Finalissima” riscă să nu mai aibă loc: Condiţia pusă de federaţia argentiniană
30
















Comentează