Uraganul Michael, care a lovit cu toată forţa nord-vestul Floridei, provocând cel puţin decesul unei persoane, îşi continua miercuri seara (ora locală) cursa sa devastatoare în Georgia vecină, transmite AFP preluată de Agerpres.
Oficiali din comitatul Gadsden, Florida, au semnalat agenţiei menţionate că o persoană şi-a pierdut viaţa în urma furtunii.
Chiar dacă a scăzut în intensitate, fiind retrogradat în categoria 1, pe o scară de 5, la ora 00,00 GMT, uraganul Michael se deplasează în continuare cu vânturi foarte puternice, de 150 km/h, deasupra sud-vestului Georgiei.
La Panama City, pe litoralul Floridei, un zid de apă şi vânturi puternice s-au dezlănţuit timp de aproape trei ore, împrăştiind resturi peste tot.
Când uraganul a lovit violent acest stat cu vânturi de 250 km/h, miercuri, în jurul orei 17,30 GMT, respectiva localitate de circa 35.000 de locuitori a fost una din primele zone afectate de această forţă a vântului, ce a atins valori nemaiîntâlnite de la uraganul Andrew din 1992.
De asemenea, imagini postate pe reţelele sociale arată o parte din Mexico Beach, la circa 30 de km, sub mai mulţi metri de apă, cu case scufundate până la acoperiş.
Guvernatorul Floridei, Rick Scott, a apreciat uraganul ca fiind unul "monstruos", iar preşedintele Donald Trump a spus se va duce foarte curând în Florida.
Conform serviciilor de urgenţă din acest stat, la ora 20,45 GMT, aproximativ 192.000 de locuinţe nu mai aveau curent.
Zeci de refugii au fost deschise pentru a primi miile de locuitori ce au fugit din calea uraganului.
Uraganul Michael a trecut în doar două zile de la statutul de furtună tropicală la cel de uragan de categoria 4, pe o scară de 5, luând prin surprindere toţi meteorologii, a explicat pentru AFP Philip Klotzbach, meteorolog specialist în uragane la Colorado State University.
"A venit de nicăieri, s-a dezvoltat în cursul weekendului şi n-a atras cu adevărat atenţia până ieri", a spus acesta.
Uraganul a lovit violent Florida cu vânturi de 250 km/h, ceea ce îl face aproape de categoria 5, care începe la 252 km/h.
Niciodată în istoria meteorologică de când se fac măsurători, un uragan nu a lovit Statele Unite continentale în octombrie cu o asemenea viteză, a arătat Klotzbach, luna octombrie corespunzând finalului sezonului de uragane, care durează din iunie până în noiembrie.
Uraganul Michael se deplasează cu 28 km/h spre nord-est. Specialiştii preconizează că va ajunge în centrul Georgiei joi dimineaţa, după care se va îndrepta spre Atlantic vineri dimineaţa.
Donald Trump a aprobat marţi starea de urgenţă în 35 de comitate din Florida, permiţând deblocarea de mijloace materiale suplimentare.
Oficialii din statele vecine Alabama şi Georgia au declarat de asemenea starea de catastrofă. Carolina de Nord, afectată la mijlocul lui septembrie de uraganul Florence care a ucis 40 de oameni şi a cauzat pagube de miliarde de dolari, a fost plasată în stare de alertă.
Florida a mai fost lovită dur de uraganul Irma în urmă cu un an, aminteşte AFP
Uraganul Michael a lovit Florida. Vântul a suflat cu 250 km/h
Articole Similare

866
'DA': Vladimir Putin recunoaște că este îndrăgostit. La 12 de ani de la divorț, președintele rus iubește din nou
866

831
Imnul nazist, intonat de armata germană la petrecerea de Crăciun: a fost demarată o anchetă
831

42
Marco Rubio speră la restabilirea armistițiului între Thailanda și Cambodgia până la începutul săptămânii viitoare
42

394
Donald Trump nu exclude un război cu Venezuela. Îl atacă dur pe Maduro: 'El știe exact ce vreau'
394

48
Ucraina începe o nouă rundă de negocieri de pace cu Statele Unite
48

1.051
NATO anunță că rolul României crește - Centru de livrare de arme către Ucraina, pe teritoriul țării noastre
1.051

969
VIDEO Macron schimbă tonul în relația cu Putin și vrea din nou să discute cu el: „Cred că va fi din nou util!”
969

1.503
UE dă Ucrainei 90 de miliarde de euro, cu șanse mici să-i mai recupereze! Kievul: „De facto împrumut nerambursabil" / Trei țări nu dau nimic
1.503

730
România a depus a patra cerere de plată PNRR: Sunt 62 de ţinte şi jaloane exclusiv din componenta de bani nerambursabili
730

2.882
Alertă majoră în Belgia: Un avion a evacuat până la 100 de tone de kerosen deasupra mai multor localități
2.882

3.095
VIDEO Premieră reușită de Ucraina: Kievul a lansat un atac în Marea Mediterană, la mii de km distanță
3.095

3.807
Cristian Diaconescu explică ce vrea de fapt Vladimir Putin, după ce președintele Rusiei a cerut 'respectul' Occidentului
3.807

37
ONU: Peste 75% din populația Fâșiei Gaza este expusă foametei severe
37

















Comentează