Unul dintre judecătorii care au semnat petiția din justiție este însurat cu cea mai apropiată consilieră a lui Ilie Bolojan

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 14-12-2025 15:02

Actualizat: 14-12-2025 15:03

Article thumbnail

Sursă foto: Alin Bodnar/Facebook

Judecătorul Alin Bodnar, secretar general al Forumului Judecătorilor din România și unul dintre semnatarii petiției pentru Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, s-a căsătorit recent cu Bianca-Teodora Firezar, consilieră a premierului Ilie Bolojan și unul dintre oamenii de încredere ai liderului PNL.

Conform declarațiilor premierului Ilie Bolojan acesta a fost prezent la nunta consilierei sale. Bolojan declara că acesta este unul dintre puținele evenimente private la care a putut participa în ultima perioadă.

Alin Bodnar a semnat scrisoarea pentru justiție

Alin Bodnar, alături de aproximativ 800 de alți magistrați, a semnat o scrisoare publică în sprijinul judecătorilor Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu. Printre semnatari se numără și Laura Codruța Kovesi, actual procuror șef al Parchetului European.

În urmă cu câteva săptămâni, Alin Bodnar s-a căsătorit cu Bianca-Teodora Firezar. Aceasta a ocupat funcția de consilier de stat la Cotroceni, în perioada 14 februarie 2025 - 27 mai 2025, în timpul mandatului de președinte interimar al lui Ilie Bolojan, potrivit informațiilor difuzate de Realitatea Plus. Legăturile dintre Bolojan și cei doi proaspăt căsătoriți datează de pe vremea când acesta era președinte al Consiliului Județean Oradea, unde Bianca Firezar a lucrat ca și consilieră și purtătoare de cuvânt între noiembrie 2020 și ianuarie 2025.

Laura Codruța Kovesi deschide lista semnatarilor

Şefa Parchetului European Laura Codruţa Kovesi deschide lista semnatarilor scrisorii de susţinere faţă de magistraţii care au vorbit despre problemele din sistem, arătând că acestea nu sunt cazuri izolate, ci probleme sistemice. ”Adevărul şi integritatea nu trebuie sancţionate, ci protejate”, au ttransmis magistraţii, al căror număr a trecut vineri de 500.

”În calitate de Procuror-şef european, doresc să îmi exprim îngrijorarea cu privire la recentele dezvăluiri care afectează independenţa şi reputaţia magistraturii din România. Ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare şi mai mare pentru mine, venind din România şi având o experienţă personală cu o situaţie similară în urmă cu doar câţiva ani, este reacţia autorităţilor responsabile la aceste dezvăluiri. Aplicarea de sancţiuni disciplinare judecătorilor şi procurorilor care iau poziţie împotriva abuzurilor din interiorul propriului corp profesional nu poate fi interpretată decât ca o măsură de represalii, având ca scop reducerea la tăcere a unei critici legitime şi profund necesare”, a afirmat Kovesi.

Torodată, ea aminteşte că CEDO a statuat în mod clar că magistraţii se bucură de libertatea de exprimare atunci când semnalează disfuncţionalităţi instituţionale grave sau abuzuri care afectează funcţionarea sistemului de justiţie.

Scrisoarea semnată de peste 800 de magistrați

”Subsemnaţii, judecători şi procurori,

Având în vedere repercusiunile ce se preconizează cu privire la colegii noştri Laurenţiu Beşu şi Raluca Moroşanu, dar si mesajele contradictorii publicate de Sectia pentru Judecatori si Sectia pentru Procurori, facem următoarele precizări. Ne exprimăm public solidaritatea cu magistraţii care au avut curajul de a sesiza problemele şi presiunile din sistemul de justiţie”, se arată, în mesajul lansat joi şi semnat iniţial de 178 de judecători şi procurori de la Parchetul General, DIICOT, DNA, mai multe curţi de apel, dar şi de la alte instaneţ,.

Vineri, când numărul acestora depăşeşte 500, lista este deschisă de către Laura Codruţa Lpvesi, şefa PArchetului European..

Potrivit magistraţilor, ”adevărul şi integritatea nu trebuie sancţionate, ci protejate”.

”Tăcerea nu este o opţiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol. Totodată, subliniem că aspectele semnalate de colegii mai sus menţionaţi nu sunt izolate. Disfuncţionalităţi profunde şi sistemice persistă, iar asumarea lor este esenţială. Justiţia are nevoie nu doar de curaj, ci şi de o reformă reală, onestă, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă şi credibilă — în slujba cetăţeanului”, au mai transmis magistraţii.

Aceştia au precizat că lista de susţinători urmează a fi completată în zilele următoare.

Demersul cine după ce, joi, Raluca Moroşanu, judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a afirmat,  înaintea conferinţei de presă organizate de conducerea  instanţei ca urmare a anchetei Recorder, că susţine afirmaţiile judecătorului Laurenţiu Beşu - care apare în documentarul Recorder privind starea Justiţiei din România - ea reclamând situaţia ”toxică şi încordată” din instituţie.

”Am venit aici să îl susţin pe colegul Laurenţiu Beşu, tot ce a spus el acolo e adevărat, dacă va fi contrazis este o minciună. Aici, la Curtea de Apel Bucureşti, muncim foarte mult, conducerea nu ne ajută de niciun fel”, a declarat Raluca Moroşanu, judecător la Secţia 1 Penală a Curţii de Apel Bucureşti.

Ea a reclamat situaţia ”toxică şi încordată” din cadrul instanţei.

”Suntem terorizaţi pur şi simplu cu acţiuni disciplinare şi cu tot ce ştiţi dumneavoastră că se întâmplă. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera şi în ce situaţie toxică şi încordată suntem. O parte dintre colegii mei sunt de acord cu mine, nu ştiu ce va face cealaltă parte, iată sunt aici unii care vor susţine probabil conducerea”, a adăugat judecătorul.

Declaraţiile judecătoarei au fost făcute pe neaşteptate, în debutul conferinţei de presă organizate de Curtea de Apel Bucureşti. Ulterior, preşedintele CAB, Liana Arsenie, a afirmat că cere verificarea tuturor acuzaţiilor aduse în ultima perioadă.

”Cerem public tuturor organismele să verifice toate acuzaţiile aduse şi să prezinte public rezultatul verificărilor. Nicio altă autoritate nu se poate erija în deţinătorul adevărului absolut”, a afirmat Liana Arsenie. 

Ea a adăugat că ”legea nu se schimbă în stradă prin manipulare”.

Recorder a realizat, sub titlul ”Justiţie capturată”, un documentar referitor la starea justiţiei din România, care încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon-cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistraţi şi politicieni, jurnaliştii calificând mărturiile din interiorul sistemului de justiţie ca fiind ”de o gravitate fără precedent”.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat vineri că a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări privind informaţiile prezentate în documentarul Recorder.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri