Poliţia din statul indian Madhya Pradesh (centru) a descoperit că membrii unei comunităţi tribale au ucis în ultimul an circa 11 tigri din motive din motive ce ţin de superstiţie, a informat luni un ziar local de limbă engleză, citat de Xinhua potrivit Agerpres.
Poliţiştii au arestat până la 19 persoane care, în timpul interogatoriului, au mărturisit că au adus ca ofrande zeităţilor pe care le venerează părţi ale corpurilor acestor feline, în speranţa că aceste ofrande ar îndepărta spiritele rele şi le-ar aduce noroc.
"Gheare, dinţi şi mustăţi de tigru au fost oferite zeităţilor locale în credinţa superstiţioasă că ar ţine departe deochiurile, ar aduce sănătate şi prosperitate", a indicat cotidianul Hindustan Times citând oficiali din cadrul Departamentului responsabil pentru protejarea vieţii sălbatice.
Astfel de practici sunt considerate responsabile pentru uciderea a 11 tigri şi a mai multor leoparzi din ianuarie 2018 doar în statul Madhya Pradesh, a subliniat cotidianul.
Majoritatea felinelor au fost ucise prin plasarea de capcane electrice sau prin otrăvire.
Potrivit cifrelor furnizate de Autoritatea Naţională pentru Conservare a Tigrilor (NTCA), date publicităţii în mai 2019, 31,5% dintre cele 656 de decese de tigri raportate în India au fost cauzate de braconaj şi electrocutare între 2012 şi 2018.
Poliţia arestează în mod regulat braconierii, în încercarea de a proteja aceste feline
Unsprezece tigri au fost uciși în centrul Indiei din motive ce ţin de superstiţie - Părți ale felinelor au fost oferite drpt ofrande zeilor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.301
Războiul din Iran se va prelungi. Estimările privind un final în aprilie au căzut/ Cât vor mai dura atacurile
1.301

63
Anchetă ONU: Atacul israelian din 2025 de la închisoarea iraniană Evin, o crimă de război
63

2.054
Se adâncește scandalul între liderii UE și SUA. Premierul Spaniei, noi atacuri la adresa lui Donald Trump: 'Războiul împotriva Iranului subminează ordinea internațională'
2.054

5.412
Trump face cea mai mare eroare de calcul: Războiul din Iran scapă de sub control
5.412

36
UE acordă ajutor umanitar de 458 de milioane de euro pentru Orientul Mijlociu
36

2.804
Polonia servește o lecție aspră României: Pornite cam din aceeași situație, diferența din prezent este una uriașă
2.804

74
Iranul declară că poate duce războiul cu SUA şi Israel 'atât timp cât va fi necesar'
74

6.144
SUA scot în terenul de luptă un jucător extrem de puternic. 'Forța 911' se îndreaptă spre Strâmtoarea Ormuz
6.144

76
Premierul Spaniei: Războiul lui Trump împotriva Iranului slăbește ordinea internațională
76

33
Spania nu va participa la operaţiuni militare în strâmtoarea Ormuz
33

669
Poluarea de pe Nistru pune în pericol alimentarea cu apă a Republicii Moldova - Maia Sandu acuză Moscova
669

3.256
Fractură în UE: două tabere se luptă pentru supremație, după atacurile Iranului și explozia prețului la combustibil
3.256

5.865
România reacționează ferm, după amenințările Iranului: „Teheranul să înceteze aceste atacuri”
5.865
















Comentează