Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava lansează un masterat internaţional în domeniul incluziunii educaţionale şi sociale

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 15-02-2026 06:31

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava (USV) anunţă lansarea programului internaţional de masterat "Studii în domeniul incluziunii educaţionale şi sociale" (Inclusion Studies), dezvoltat împreună cu Universitatea din Ostrava (Cehia) şi Universitatea din Bielefeld (Germania), în cadrul Alianţei universitare europene NEOLAiA, a informat, vineri, instituţia de învăţământ superior.

Potrivit unui comunicat al universităţii sucevene, programul de master este conceput ca un masterat cu diplomă multiplă, cu durata de doi ani, predat integral în limba engleză, oferind studenţilor un parcurs academic modern, interdisciplinar şi ancorat în provocările actuale din domeniul incluziunii. La finalul studiilor, masteranzii vor putea obţine diplome emise de fiecare dintre cele trei universităţi partenere.

Despre Masteratul internaţional Studii în domeniul incluziunii educaţionale şi sociale

"Masteratul internaţional Studii în domeniul incluziunii educaţionale şi sociale aduce împreună perspective contemporane asupra incluziunii şi o colaborare academică europeană solidă, valorificând expertiza specialiştilor din universităţile partenere. Prin structură şi conţinut, programul urmăreşte formarea unor absolvenţi capabili să analizeze şi să gestioneze procesele de incluziune în contexte educaţionale, sociale şi organizaţionale diverse, cu accent pe soluţii aplicate, responsabilitate socială şi impact în comunitate. Dimensiunea NEOLAiA asigură un mediu de învăţare autentic european, prin activităţi academice comune, interacţiune cu profesori din universităţile partenere şi oportunităţi de mobilitate şi cooperare internaţională", au precizat oficialii USV.

Parcursul academic din cadrul programului este organizat în patru semestre, câte 30 credite transferabile pentru fiecare, desfăşurate succesiv în universităţile partenere: semestrul 1 la Universitatea din Ostrava, semestrul 2 la Universitatea din Bielefeld, semestrul 3 la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, iar semestrul 4 este oferit în comun de cele trei universităţi şi administrat academic de Universitatea din Bielefeld, cu posibilitatea alegerii locaţiei în funcţie de tema lucrării de disertaţie. Programul Studii în domeniul incluziunii educaţionale şi sociale va demara în anul universitar 2027/2028.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri