Echipa de fotbal Universitatea Craiova va efectua un stagiu de pregătire în Antalya, în perioada 3-20 ianuarie, pentru a doua parte a sezonului competiţional, a anunţat clubul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Reunirea lotului este programată la Craiova, pe 3 ianuarie, tot în ziua respectivă urmând ca echipa să plece în Turcia cu o cursă charter, conform agerpres.
Clubul precizează că ''alb-albaştrii'' vor beneficia de condiţii de cazare de cinci stele şi se va pregăti la Gloria Sports Arena, unde este un complex cu terenuri gazonate, săli de forţă şi de recuperare şi un stadion cu pistă de atletism.
Universitatea va juca şi trei meciuri de verificare, pe 9 ianuarie cu Paksi FC (Ungaria), pe 14 ianuarie cu FC Banik Ostrava (Cehia) şi pe 16 ianuarie cu un adversar care va fi stabilit ulterior.
Întoarcerea în Bănie este programată pe data de 20 ianuarie, cu două zile înaintea derby-ului cu Rapid, din etapa a 22-a a Ligii I. După 21 de etape, Universitatea ocupă locul 5, cu 32 de puncte.
Universitatea Craiova va efectua un stagiu de pregătire în Antalya, pentru a doua parte a sezonului competiţional
Articole Similare

13
Olimpiu Moruțan, după debutul la Rapid: Chiar sunt fericit că am revenit în țară, sper să joc din ce în ce mai bine
13

14
Lindsey Vonn, selecţionată oficial în echipa SUA pentru JO de iarnă la 41 de ani. Este a cincea participare la Olimpiadă
14

9
Adrian Mihalcea: 'E greu de digerat, dar continuăm această muncă. Nu e nimic terminat'
9

21
Costel Gâlcă îl laudă pe Moruțan după victoria cu UTA Arad. Rapid a urcat pe locul doi în Superliga
21

7
Luptă pentru calificarea în fazele eliminatorii ale Eurocup. U-BT joacă miercuri la BAXI Manresa
7

20
CS Rapid Bucureşti, noul lider al Ligii Naţionale
20

17
Rapid a revenit după ce a fost condusă cu 1-0 și a învins-o pe UTA
17

30
Echipa lui Marius Şumudică, învinsă de Al Ittihad
30

94
Costel Pantilimon recționează după ce Târnovanu a fost scos din poarta celor de la FCSB
94

31
Ovidiu Ionescu, cel mai titrat jucător de tenis de masă, dezvăluie în ce oraș nu-și dorește să mai joace
31

85
MM Stoica intervine după vizita lui Gigi Becali la baza din Beceni: 'Sunt vinovat pentru că nu am găsit un mijloc de comunicare'
85

5.189
Doliu în sportul românesc. O tripla campioană mondială s-a stins din viață
5.189

45
Juan Carlos Ferrero, alături de un jucător de golf, după despărţirea de Carlos Alcaraz
45

















Comentează