Italia ar trebui să prezinte o traiectorie fiscală credibilă pentru anul acesta şi anul viitor, dacă vrea să evite o procedură disciplinară din cauza datoriei sale publice ridicate, a declarat, miercuri, comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Comisia Europeană a recomandat, în data de 5 iunie, demararea unei proceduri de deficit excesiv pentru Italia, după ce a ajuns la concluzia că aceasta nu respectă regulile bugetare ale Uniunii Europene din cauza majorării datoriei sale publice. Statele membre UE au la dispoziţie 15 zile pentru a se pronunţa asupra analizei Executivului comunitar.
"Nimeni nu ar trebui să aibă îndoieli că vom aplica aceste reguli dacă criteriile nu sunt îndeplinite. În concluzie, mingea este în terenul Italiei. Trebuie să vedem o traiectorie credibilă pentru 2019 şi 2020. Suntem gata să luăm în calcul orice nou element prezentat de Italia, dar să nu pierdem timpul", a declarat Pierre Moscovici, într-o conferinţă de presă.
Comisia Europeană, care supervizează planurile bugetare pentru cele 28 de state membre, a anunţat că datoria publică a Italiei a depăşit 132% din Produsul Intern Brut în 2018, cu mult peste limita de 60% din PIB prevăzută în normele UE. În acest an, datoria publică a Italiei este prognozată să ajungă la 135% din PIB.
După ce va primi undă verde din partea statelor UE, Comisia va decide dacă va recomanda în mod oficial demararea procedurii disciplinare, care ar putea duce la sancţiuni financiare împotriva Romei, împreună cu recomandări pentru autorităţile de la Roma pentru a-şi corecta traiectoria bugetară.
Decizia finală cu privire la demararea unei proceduri va fi luată de miniştrii de Finanţe din UE, cel mai probabil la reuniunea lor din 8-9 iulie.
Uniunea Europeană vrea ca Italia să prezinte o traiectorie fiscală credibilă pentru 2019 şi 2020
Explorează subiectul
Articole Similare

30
Mocnește un nou conflict major într-o zonă sensibilă: „China vrea să modifice status quo-ul prin forţă sau coerciţie”
30

404
Indiciile din spatele misterelor de la Eleusis, unul dintre marile secrete ale Greciei Antice: ce spun noile cercetări despre un ritual ținut ascuns secole întregi
404

1.643
Verdict istoric la Washington: Ce înseamnă marea înfrângere a lui Trump la „CCR-ul american”. Peste 175 de miliarde de dolari în joc
1.643

122
VIDEO Ciocniri violente la Tirana între poliţie şi protestatari. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă
122

1.345
Înțelegerea de la Cracovia făcută de țările E5: apare un nou pol de putere în NATO, condus de Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Marea Britanie
1.345

43
Trei schiori și-au pierdut viața în urma a două avalanşe în Austria
43

1.530
Trucul prin care poți obține bilete de avion mai ieftine: Ziua din săptămână cu cele mai ieftine zboruri
1.530

103
Un microbuz turistic s-a scufundat sub gheaţa lacului rusesc Baikal: Șapte persoane au murit
103

1.307
Donald Trump a declarat ce va face dacă Iranul nu încheie un acord cu SUA
1.307

1.897
CIA și MI6 au avertizat că Putin pregătește un război, dar nimeni nu a acționat: De ce un avertisment de asemenea amploare a fost ignorat
1.897

60
Alertă în Franța: Atentat planificat la un centru comercial din Lille - doi adolescenți au fost reținuți
60

1.605
După ce Curtea Supremă i-a anulat taxele vamale, Donald Trump anunță impunerea unei taxe 'globale' de 10%
1.605

1.408
Ungaria trece la amenințări: Va bloca împrumutul UE de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina dacă conducta Drujba rămâne închisă
1.408

















Comentează