Unirea Slobozia l-a transferat pe atacantul ucrainean Denis Yanakov

Autor: Anca Flondor

Publicat: 24-02-2026 20:50

Article thumbnail

Sursă foto: LPF

Unirea Slobozia a anunțat oficial marți transferul atacantului stânga ucrainean Denis Yanakov. Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a semnat un contract valabil pentru un an și jumătate și vine la echipa ialomițeană din Superliga din postura de jucător liber de contract.

Venirea lui Yanakov a fost determinată de accidentarea serioasă a lui Jayson Papeau. Atacantul francez a suferit o accidentare la nivelul genunchiului în cadrul meciului cu Dinamo București și va fi indisponibil pentru următoarele 3-4 luni.

Născut în 1999, Denis Yanakov evoluează pe banda stângă și se află la prima sa experiență în afara Ucrainei.

În ultima perioadă, Yanakov a jucat pentru Chernomorets Odessa și pentru Episentr, bifând 7 meciuri în actualul sezon al campionatului ucrainean.

Fost internațional de juniori, Yanakov a evoluat pentru naționala U17 a Ucrainei la Campionatul European.

Cota de piață a fotbalistului este estimată la 200.000 de euro, conform Transfermarkt.

Unirea Slobozia ocupă în prezent locul 14 în clasament, poziție ce duce la baraj.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri