Un tribunal din Rusia a redus luni pedeapsa cu închisoarea aplicată protestatarului Konstantin Kotov de la patru ani la un an şi şase luni, informează AFP Agerpres.
Kotov, de profesie programator, fusese arestat pe 10 august anul trecut şi condamnat pentru participarea repetată la manifestaţii antiguvernamentale neautorizate.
Pedeapsa iniţială, una din cele mai severe în astfel de cazuri, a fost revizuită în urma unei decizii din ianuarie a Curţii Constituţionale.
La protestele de la Moscova au participat în iulie şi august anul trecut mii de manifestanţi; aproape la fiecare sfârşit de săptămână, ei au contestat eliminarea candidaţilor opoziţiei de pe listele pentru alegerile locale. A fost cea mai amplă mişcare de protest din Rusia după revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, în 2012, iar autorităţile au reacţionat printr-o serie de arestări sub acuzaţii de violenţă împotriva forţelor de ordine. Unele din procesele care au urmat s-au încheiat cu condamnări la închisoare, altele cu pedepse mai puţin severe sau cu eliberarea protestatarilor, după mobilizarea susţinătorilor celor arestaţi.
Un tribunal din Rusia a redus pedeapsa cu închisoarea aplicată protestatarului Konstantin Kotov
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

727
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
727

610
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
610

1.122
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.122

468
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
468

2.314
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
2.314

1.095
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.095

1.054
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.054

538
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
538

1.497
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.497

99
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
99

2.072
Trump anunță că armata SUA a distrus complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
2.072

122
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
122

3.237
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
3.237
















Comentează