Un schimb care să implice toţi prizonierii conflictului din Ucraina ar fi "ideal", a declarat joi purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează dpa potrivit Agerpres.
"Formatul ideal este toţi pentru toţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, potrivit agenţiei de ştiri de stat TASS.
Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au discutat telefonic despre un astfel de format, a spus Peskov.
Zelenski, care şi-a început oficial mandatul în urmă cu două luni, şi Putin au avut prima lor convorbire telefonică săptămâna trecută.
Separatiştii pro-ruşi susţinuţi de Rusia şi armata ucraineană se confruntă în estul Ucrainei, în apropiere de frontiera rusă, de cinci ani. Nu există date oficiale privind câţi prizonieri de război au cele două părţi, notează dpa.
Volodimir Zelenski a anunţat că încheierea conflictului este principala prioritate a preşedinţiei sale. În această săptămână a fost anunţată o nouă încetare a focului, după ce toate armistiţiile precedente au eşuat.
Vladimir Putin a mai vorbit în numele rebelilor din estul Ucrainei în cadrul unor convorbiri de pace internaţionale. Rusia a negat însă în mod repetat alegaţiile potrivit cărora ar fi direct implicată în conflict.
Un schimb care să implice toţi prizonierii conflictului din Ucraina ar fi ideal, consideră Kremlinul
Explorează subiectul
Articole Similare

11
Chile are un nou președinte! Cine este José Antonio Kast, controversatul candidat de extremă și ce promisiuni l-au făcut câștigător
11

182
Mister la Palatul Buckingham: motivul pentru care Regele Charles nu dezvăluie ce tip de cancer are
182

247
Renunțarea Ucrainei la NATO, insuficientă pentru a influența negocierile de pace
247

392
Ucraina atacă puternic orașul rus Belgorod, provocând daune grave infrastructurii locale
392

908
Oamenii trebuie sa fie pregătiți pentru o schimbare dureroasă: Bill Gates dezvăluie ce meserii vor fi 'măturate' de inteligența artificială
908

25
SUA autorizează prima terapie profilactică orală la copii mici pentru angioedemul ereditar
25

707
După cinci ore de discuții la Berlin, Zelenski pare decis să renunţe la aderarea Ucrainei la NATO. Ce garanții va primi la schimb
707

574
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Statele Unite și Ucraina, cinci ore de negocieri la Berlin
574

320
Cel puţin 21 de persoane au murit în inundaţii bruşte într-un oraş de pe coasta atlantică a Marocului
320

1.424
Parisul anulează sărbătorile de Anul Nou. În orașul iubirii nu se va sărbători Revelionul
1.424

1.988
FOTO Pamela Anderson, transformare surprinzătoare la 58 de ani: 'Frumusețea e subiectivă'
1.988

63
Stare de urgență în vestul Guatemalei după atacurile armate asupra poliției și armatei: Cinci persoane au murit
63

309
VIDEO Tragedie în Columbia: 12 persoane și-au pierdut viața după ce un autobuz școlar s-a prăbușit într-o prăpastie
309





















Comentează