Un saudit deţinut la Guantanamo a dat în judecată Lituania la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), afirmând că a fost torturat într-o închisoare secretă a CIA din această ţară baltică, a afirmat luni un ministru adjunct lituanian, relatează AFP preluată de Agerpres.
Mustafa al-Hawsawi, în vârstă de 50 de ani, a fost capturat în Pakistan în 2003 şi suspectat de americani că a fost implicat în atentatele de la 11 septembrie din SUA.
"Săptămâna trecută, guvernul a primit cererea lui Mustafa al-Hawsawi pe lângă CEDO", a declarat pentru AFP adjuncta ministrului justiţiei, Irma Gudziunaite.
Ea a precizat că Lituania are termen până la 22 martie pentru a-şi prezenta poziţia.
CEDO a recunoscut anul trecut că Lituania a găzduit o închisoare secretă a CIA pe teritoriul său în 2005-2006. "Tehnicile de interogatoriu dure" care au fost practicate, considerate a fi tortură, se derulau în afara oricărui cadru judiciar.
CEDO a mai condamnat Lituania în octombrie să-i plătească 100.000 de euro daune lui Abu Zubaydah, un alt deţinut saudit de la Guantanamo trecut prin centrul de detenţie secret al CIA din Lituania şi considerat unul dintre cei mai importanţi membri ai Al-Qaida de către Washington.
Responsabilii lituanieni, care neagă că în ţara lor au existat închisori secrete ale CIA, au declarat la CEDO că imobilul incriminat situat la periferia capitalei Vilnius era "un centru de informaţii".
O anchetă preliminară asupra acestui caz a fost deschisă în 2015, dar nu a dus la nicio concluzie, Lituania afirmând că SUA au refuzat să răspundă întrebărilor procurorilor lituanieni sau să furnizeze informaţiile solicitate în cadrul anchetei.
Potrivit unui raport al Senatului american, 119 persoane au fost arestate şi încarcerate în cadrul programului secret al CIA, în aşa-numite "black sites" din ţări niciodată identificate, dar printre care se află, probabil, Thailanda, Afganistan, România, Polonia şi Lituania, scrie AFP.
Un saudit, dețiunut în închisorile CIA, dă în judecată Lituania la CEDO
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

15
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
15

2.407
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
2.407

11
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
11

1.093
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
1.093

1.835
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
1.835

4.928
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
4.928

129
Gardienii revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
129

2.836
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
2.836

5.592
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
5.592

3.633
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
3.633

4.030
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
4.030

5.457
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
5.457

4.539
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
4.539

















Comentează