Un responsabil al Departamentului de Stat al SUA a fost vizat joi de o anchetă internă din cauza concedierii unei angajate de origine iraniană pe motivul apartenenţei culturale a acesteia, relatează AFP potrivit Agerpres.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a acceptat să ia în considerare o măsură disciplinară împotriva lui Brian Hook, emisarul american pentru Iran.
Sub presiunea parlamentarilor, inspectorul general al Departamentului de Stat a anchetat concedierea lui Sahar Nowrouzzadeh, cetăţean american, dintr-un think tank intern însărcinat cu elaborarea priorităţilor diplomaţiei americane.
Potrivit raportului inspectorului Departamentului de Stat, Casa Albă, în 2017, la două luni de la sosirea lui Donald Trump, a transferat un articol dintr-o sursă media americană conservatoare care critica funcţia doamnei Nowrouzzadeh şi punea accentul pe originile acesteia.
Sahar Nowrouzzadeh ''s-a născut în Iran şi din ceea ce înţeleg a plâns când a câştigat preşedintele'', scria într-un e-mail citat de raportul intern Julia Haller, atunci angajată a Casei Albe.
Brian Hook, care a adoptat linia dură a preşedintelui Trump împotriva Iranului, era la acea vreme şeful centrului de studii şi prospecţiune internă care a angajat-o pe doamna Nowrouzzadeh, numită în timpul administraţiei Obama. Diplomatul a îndepărtat-o din funcţie în aprilie 2017, cu aproximativ trei luni înainte de încetarea oficială a contractului.
Raportul intern nu a găsit nicio dovadă că emisarul american Hook a împărtăşit personal această atitudine părtinitoare legată de originile angajatei sale. Dar nici nu a acţionat pentru a opri criticile împotriva ei, subliniază ancheta.
''Comentariile despre locul său de naştere sunt deosebit de deranjante'', se arată în raport.
''Puţin contează că Hook a împărtăşit personal opiniile şi motivaţiile exprimate de Haller şi de alţii, comentariile referitoare la Sahar Nowrouzzadeh în articolele şi e-mailurile care au circulat în biroul Secretarului sugerează că factori nepotriviţi au influenţat probabil cererile pentru îndepărtarea sa'', continuă sursa citată.
Nowrouzzadeh - care lucrează în cercetare la Harvard - a salutat raportul, afirmând că a servit ''cu mândrie'' Statele Unite, atât sub administraţia republicană, cât şi cea democrată timp de 15 ani.
Inspectorul general i-a recomandat în special lui Mike Pompeo să ''examineze dacă este cazul să se ia o măsură disciplinară'' în această speţă.
Dacă şeful diplomaţiei americane a acceptat să reflecteze la această problemă, unul dintre consilierii săi foarte apropiaţi a declarat că Departamentul de Stat nu împărtăşeşte concluziile raportului.
Un responsabil al Departamentului de Stat, anchetat pentru concedierea unei angajate de origine iraniană
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

7
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
7

235
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
235

2.293
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
2.293

2.513
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
2.513

880
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
880

119
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
119

722
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
722

3.298
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
3.298

92
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
92

1.393
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.393

940
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
940

2.216
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
2.216

35
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
35

















Comentează