Câteva mii de oameni au manifestat sâmbătă împotriva rasismului la Saint-Denis, lângă Paris, la apelul noului primar, Bally Bagayoko, a cărui alegere a stârnit o dezbatere naţională privind discriminarea rasială, informează AFP.
O mulţime numeroasă a demonstrat paşnic în faţa primăriei acestei suburbii muncitoreşti, a doua cea mai populată din regiunea pariziană după capitală. La manifestaţie au participat reprezentanţi ai sindicatelor, asociaţiilor şi numeroase personalităţi politice de stânga, scrie agerpres.ro.
"Am venit să afirmăm ferm şi definitiv ataşamentul nostru profund faţă de valorile Republicii, întruchipate de cei care sunt moştenitorii imigraţiei", a declarat Bally Bagayoko, primarul din partea formaţiunii La France Insoumise (LFI, stânga radicală) al acestui oraş cu 150.000 de locuitori.
Politicianul născut în Mali, ţinta unei campanii de ură de la victoria sa din primul tur din 15 martie, în fruntea unei liste comune dintre LFI şi comunişti, a denunţat "instituţiile nefuncţionale, uneori chiar complice".
Vorbind printr-un megafon, liderul partidului La France Insoumise, Jean-Luc Melenchon, a condamnat "un val bolnăvicios de rasism emanat de elitele politice şi media care, fără reţineri sau rezerve, şi-au manifestat dispreţul faţă de un segment al populaţiei noastre".
În afară de Bagayoko, în timpul alegerilor municipale din martie mai mulţi candidaţi proveniţi din familii de imigranţi au fost aleşi primari ai unor oraşe cu zeci de mii de locuitori.
În 27 şi 28 martie, la postul CNews deţinut de miliardarul conservator Vincent Bollore, au fost făcute comparaţii între Bagayoko şi "familia marilor primate", primarul fiind acuzat că a manifestat o atitudine de "mascul dominant".
Sâmbătă, primarul a denunţat tăcerea preşedintelui francez Emmanuel Macron pe această temă, despre care a spus că nu face decât "să confirme lipsa de angajament" a acestuia în combaterea rasismului.
Potrivit lui Bagayoko, "cei care astăzi reduc acest marş doar la eticheta de La France Insoumise greşesc şi sunt nedemni de această luptă, care este o luptă împotriva rasismului, antisemitismului, islamofobiei şi a tuturor formelor de discriminare".
Joi, parchetul din Paris a anunţat că a deschis o anchetă pentru "insultă publică motivată de origine, etnie, naţionalitate, rasă sau religie", în urma unei plângeri depuse de oficialul ales.
CNews a declarat că "neagă oficial că ar fi fost făcute remarci rasiste" pe canalul său.




























Comentează