Războiul din Orientul Mijlociu "a dus la un impas geostrategic", a declarat sâmbătă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul unei conversaţii telefonice cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit unui comunicat al preşedinţiei turce, citat de AFP.
Avertisment dur: "impas geostrategic"după intervenția împotriva Iranului
"Preşedintele Erdogan a declarat că procesul declanşat de intervenţia împotriva Iranului a dus la un impas geostrategic şi că comunitatea internaţională trebuie să îşi intensifice eforturile pentru a pune capăt acestui război", a transmis preşedinţia turcă, potrivit Agerpres.
Turcia încearcă medierea, dar evită implicarea directă
Turcia, care a fost implicată în eforturi de mediere pentru a pune capăt războiului, în special prin negocieri cu Pakistanul şi Egiptul, intenţionează să rămână în afara conflictului care a început pe 28 februarie.
Şeful statului turc i-a transmis totodată lui Rutte că Turcia îşi continuă "eforturile de a obţine o soluţionare paşnică a conflictului ruso-ucrainean".
Zelenski, la Istanbul: discuții cheie pe securitate
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit sâmbătă la Istanbul pentru discuţii cu omologul său turc.
Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat pentru AFP că discuţiile "nu se vor concentra exclusiv pe interceptoarele" de drone, ci şi pe "cooperarea în domeniul securităţii în general".
Preşedinţia turcă, la rândul său, a scris pe platforma X că discuţiile se vor concentra "pe chestiuni bilaterale cu Ucraina, evoluţiile situaţiei regionale şi eforturile de a ajunge la un armistiţiu şi la o soluţie durabilă, în special în cadrul procesului de la Istanbul".




























Comentează