Un rus, presupus partizan al grupării Stat Islamic (SI), a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru că a pregătit un atentat la Sankt Petersburg, dejucat, potrivit Kremlinului, datorită cooperării SUA, a anunţat joi justiţia rusă, citată de AFP preluată de Agerpres.
''Faruz Kalavurov (19 ani), acuzat că a pregătit un act terorist în Catedrala Fecioara din Kazan, din centrul oraşului Sankt Petersburg, a fost condamnat miercuri seara la trei ani şi jumătate de detenţie de către Tribunalul Smolniţki'' din Sankt Petersburg, a indicat serviciul de presă al acestei instanţe judiciare într-un comunicat.
Potrivit anchetatorilor, Kalavurov era autorul ideii de a comite un atentat sinucigaş în Catedrala Fecioara din Kazan, un obiectiv turistic foarte important al fostei capitale imperiale ruse. El a fost interpelat împreună cu alte şase persoane, presupuşi adepţi ai grupării Stat Islamic, de către serviciile de securitate ruseşti în decembrie 2017.
Operaţiunea a fost posibilă, potrivit Moscovei, datorită unor informaţii transmise de către CIA. Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a sunat pe omologul său american, Donald Trump, pentru a-i mulţumi pentru ajutor. Trump a apreciat la rândul său că o cooperare între serviciile de informaţii ruse şi americane a permis evitarea a mii de victime la Sankt Petersburg, cel de-al doilea oraş ca mărime al Rusiei.
În cadrul acestui dosar, două persoane au fost deja condamnate în iunie şi august respectiv la doi ani şi jumătate de închisoare şi la cinci ani de închisoare.
Un presupus partizan al grupării Stat Islamic, condamnat la trei ani şi jumătate de detenţie în Rusia
Explorează subiectul
Articole Similare

187
Războiul din Orientul Mijlociu explodează: moartea lui Khamenei declanșează sărbătoare și violență în stradă, pe măsură ce conflictul armat escaladează. Avertismentul lui Trump
187

605
Analiză alarmantă: conflictul dintre SUA, Israel și Iran poate destabiliza grav economia mondială
605

410
Trump și războaiele: Ce atacuri militare a ordonat președintele SUA în cel de-al doilea mandat
410

3.340
Cutremur la vârful regimului de la Teheran: confirmarea oficială că și șeful Gărzii Revoluționare a fost ucis
3.340

2.698
Cine sunt cei care vor asigura tranziţia în Iran, după moartea liderului suprem Ali Khamenei
2.698

1.770
Haos total pe cerul Orientului Mijlociu: marile companii aeriene își suspendă zborurile, pe fondul escaladării tensiunilor din regiune
1.770

5.196
'Cea mai feroce operaţiune ofensivă din istorie': Gărzile Revoluţiei promit o pedeapsă severă pentru cei care l-au eliminat pe Ali Khamenei
5.196

6.461
Descoperirea care a șocat lumea: În ce stare au fost găsite trupurile a 150 de persoane care au murit după infecția cu COVID
6.461

3.025
'Este mult mai ușor acum': Trump dezvăluie ce se va schimba în relația cu Iranul, după eliminarea liderului suprem Ali Khamenei
3.025

1.502
Șeful ONU critică dur atacurile SUA și Israelului împotriva Iranului. Cum și-au justificat acțiunile cele doua părți
1.502

2.447
Israelul anunță finalizarea unei noi serii de atacuri. Loviturile asupra Iranului au ucis inclusiv membri ai familiei ayatollahului Khamenei
2.447

2.939
Apar deja primele scenarii privind noua conducere a Iranului: cine sunt cei care i-ar putea lua locul lui Ali Khamenei
2.939

4.210
Reacții de la Teheran: declarația oficială a guvernului iranian și a Gardienilor Revoluției, după anunțul ce confirmă moartea ayatollahului Khamenei
4.210

















Comentează