Un poliţist rănit şi 22 de persoane arestate în urma unor ciocniri la Amsterdam, la o manifestaţie împotriva prezenţei cântăreţului armatei israeliene la un concert de Hanuka la Concertgebouw

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-12-2025 20:19

Article thumbnail

Sursă foto: primanews.ro

Poliţia olandeză a arestat 22 de persoane, la Amsterdam, în urma unor ciocniri cu manifestanţi care protestau faţă de un concert susţinut de către Shai Abramson, un cântăreţ al armatei israeliene, în sala de concert Concertgebouw, a cărui participare a fost anuală, relatează AFP, potrivit news.ro

Câteva sute de persoane s-au adunat duminică seara la Concertgebouw, o sală mare unde au loc concerte clasice, în semn de protest faţă de un concert cu ocazia sărbătorii evreieşti Hanuka al lui Shai Abramson - principalul cântăreţ al armatei israeliene.

”Poliţia a intervenit în mai multe rânduri pentru a-i ţine pe manifestanţi la distanţă şi a menţine ordinea publică”, a anunţat ea într-un comunicat.

Forţe antirevoltă au foslit bastoane împotriva manifestanţilor, care au aruncat cu bombe fumigene, au anunţat autorităţile.

Un agent a fost rănit uşor, au precizat ele.

În total, 22 de persoane au fost arestate cu privire la mai multe motive, inclusiv încălcarea legislaţiei adunărilor, deţinere de focuri de artificii şi opunere la arestare.

PARTICIPAREA LUI SHAI ABRAMSONA, ANIULATĂ ŞI ÎNLOCUITĂ

Cântăreţul urma să iniţial să dirijeze acest concer public anual de Hanuka la Concertgebouw, duminică după-amiaza.

Însă, după un scandal provocat de legăturile sale cu armata israeliană, participarea sa a fost anulată şi înlocuită cu două concerte private duminică seara.

Un armistiţiu fragil este în vigoare de la 10 octombrie în Războiul din Fâşia Gaza.

Peste 70.369 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza, în campania militară israeliană de represalii faţă de atacul de la 7 ocrombrie, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, date considerate fiabile de către ONU.

Atacul sângeros de la 7 octombrie 2023 în sudul Israelului s-a soldat cu moartea a 1.221 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri