Un bărbat din municipiul Giurgiu care s-a aflat, în weekend, în staţiunea Rânca şi a pierdut 140 de euro a reintrat în posesia banilor după ce jandarmii montani au găsit plicul cu suma respectivă şi i l-au returnat prin intermediul unei rude, au informat, luni, reprezentanţii IJJ Gorj.
Potrivit sursei citate, duminică, patrula Jandarmeriei Montane Rânca, în timp ce executa o misiune pe raza staţiunii, a găsit un plic ce conţinea suma de 140 euro.
"Suma poate părea mică, dar chiar şi aşa, colegii noştri şi-au propus şi au reuşit să identifice păgubitul, un turist aflat în weekend în staţiunea Rânca, din municipiul Giurgiu. Jandarmii au luat legătura telefonic cu persoana, aceasta fiind deja în drum spre casă şi au stabilit ca, în cursul zilei de luni, suma să îi fie returnată prin intermediul unei rude. Posesorul de drept al sumei de bani a mulţumit colegilor noştri pentru cinstea de care au dat dovadă, menţionând că a constatat lipsa sumei de bani, dar nu se gândea că o va mai recupera", se arată într-un comunicat al IJJ Gorj.
Aceeaşi sursă precizează că nu este primul caz în care bunuri sau valori constând în documente, carduri bancare, sume de bani pierdute de posesori sunt găsite de către jandarmii gorjeni, în diferite circumstanţe, pe timpul executării misiunilor din responsabilitate.
Un plic cu bani găsit de jandarmi în Rânca, restituit proprietarului din Giurgiu
București
4°C
Articole Similare

765
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
765

346
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
346

1.854
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
1.854

1.333
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
1.333

970
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
970

830
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
830

2.328
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
2.328

972
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
972

652
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
652

1.067
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.067

1.875
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.875

16
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
16

46
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
46
















Comentează