Un număr de 15 locuinţe vor fi dotate cu echipamente electrocasnice moderne, în urma programului-pilot "Adăpost cu Energie", derulat de CEZ România, potrivit unui comunicat conform agerpres.
"Adăpost cu Energie" face parte din "Promisiunea verde", un concept amplu pe care CEZ Vânzare l-a început în 2020, cu scopul de a construi un viitor sustenabil pentru generaţiile viitoare, prin încurajarea consumului responsabil de energie şi prin combaterea fenomenului de sărăcie energetică. Programul este dezvoltat în cadrul Proiectului European SocialWatt, din care CEZ Vânzare face parte de 2 ani.
SocialWatt îşi propune să sprijine părţile obligate, în baza Art. 7 din Directiva privind Eficienţa Energetică pe teritoriul Europei, în dezvoltarea, adoptarea, testarea şi promovarea de scheme inovatoare pentru reducerea sărăciei energetice. Instrumentele corespunzătoare, dezvoltate în cadrul SocialWatt, au scopul de a ajuta furnizorii de energie şi utilităţi să identifice, în mod eficient, gospodăriile aflate în sărăcie energetică, precum şi să dezvolte şi să monitorizeze schemele care se concentrează pe creşterea eficienţei energetice în aceste locuinţe.
Pentru această ediţie, "Adăpost cu Energie" a avut ca şi direcţie strategică o zonă mai puţin abordată până acum în România, deşi foarte stringentă: eficienţa energetică şi soluţiile smart pentru persoanele defavorizate.
Asociaţiile au putut înscrie proiecte în perioada 17 mai - 14 iunie, iar evaluarea a fost făcută de către un juriu format din specialişti ai Asociaţiei CSR Nest, CEZ, din industria energetică şi din domeniul arhitecturii.
Asociaţia Vasiliada Filiala Târgu Jiu - ONG-ul câştigător va utiliza grantul pentru a utila cu electrocasnice moderne locuinţele a 15 copii din familii monoparentale, din municipiul Târgu Jiu, crescând astfel eficienţa energetică şi confortul acestor cămine. Implementarea proiectului se va desfăşura în perioada 15 iulie - 30 noiembrie 2021.
În plus, copiii şi părinţii vor beneficia de 8 ateliere inter-generaţionale, pentru a crea o punte relaţională între părinţi şi copii, între aşteptările părinţilor şi nevoile copiilor.
"Mă bucur că proiectul pilot "Adăpost cu Energie" va contribui la eficientizarea energetică a locuinţelor unor oameni care au nevoie de ajutor. Este doar o primă ediţie a acestei iniţiative, pe care ne dorim să o dezvoltăm în viitor, astfel încât să ajungem la cât mai mulţi oameni din cele 7 judeţe în care ne desfăşurăm activitatea. Vom rămâne mereu alături de oamenii din comunităţile noastre, iar scopul va fi întotdeauna să îi ajutăm pe cât mai mulţi dintre aceştia", a spus Cornelia Szabo, preşedinte al Directoratului CEZ Vânzare.
"Unicitatea proiectului "Adăpost cu Energie" constă în aceea că abordează problematica stringentă a eficienţei energetice pentru consumatorii casnici, cu scopul de a contribui la diminuarea fenomenului de sărăcie energetică în România. Acest demers este unul cu valoare adăugată foarte mare pentru societatea noastră în ansamblu, pentru că se adresează grupurilor de populaţie vulnerabilă pentru care accesul la surse de energie şi ulterior la un consum eficient al acesteia contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii", a precizat Sergiu Sebesi, preşedintele Asociaţiei CSR Nest.
Un număr de 15 locuinţe vor fi dotate cu echipamente electrocasnice moderne, în urma programului-pilot 'Adăpost cu Energie'
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

1.188
Alertă pe piața luxului: războiul din Orientul Mijlociu pune sub semnul întrebării supremația Dubaiului în comerțul cu aur
1.188

2.147
Alertă pentru fermierii români: războiul din Orientul Mijlociu amenință exporturile de oi și capre către țările arabe
2.147

71
369 de turişti români blocaţi în Emiratele Arabe Unite sunt repatriaţi cu două zboruri speciale
71

93
Bogdan Ivan anunţă semnarea a 16 contracte, în valoare de peste 18 milioane de lei, pentru modernizarea iluminatului public în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud
93

19
Kuwait reduce producția de petrol din motive de securitate, pe fondul tensiunilor cu Iranul
19

152
Loturi de pâine Vel Pitar, retrase de la comercializare întrucât pot prezenta fragmente de material plastic/ Precizările companiei
152

38
Preţurile petrolului au înregistrat cea mai mare creştere săptămânală din istoria contractelor futures, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
38

79
Peste 255.000 de ţigarete şi aproape 230 de litri de alcool, descoperite în zona de Est şi Nord-Est a României
79

34
Noua arhitectură de securitate: tehnologia, infrastructurile urbane și industria de apărare
34

27
UE analizează măsuri pentru reducerea prețurilor la energie și sprijinirea industriei
27

1.520
Ministrul Energiei, despre prețul carburanților: „Lucrăm pe cinci scenarii. Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre”
1.520

16.743
Războiul din Orientul Mijlociu lovește piața aurului: Dubaiul oferă discounturi neobișnuite
16.743

60
România și Republica Moldova plantează o pădure comună la Vama Sculeni
60

















Comentează