Ministra israeliană a culturii a sfătuit-o miercuri pe cancelarul german, Angela Merkel, "să se ocupe de probleme ţării sale" şi să nu se amestece în proiectul demolării unui sat de beduini din Cisiordania, relatează AFP preluată de Agerpres.
Miri Regev, membră a Likud, partid la putere în Israel, s-a exprimat în cursul unui interviu acordat site-ului de informaţii Arutz 7 (dreapta), cu câteva ore înainte de sosirea cancelarului german în Israel.
"O sfătuiesc să se ocupe de problemele interne ale ţării sale", a declarat Miri Regev, cunoscută pentru stilul său direct, cu prilejul unei vizite într-o colonie din Cisiordania.
"O respectăm pe Angela Merkel şi o felicităm pentru cooperarea dintre cele două ţări, dar, cu tot respectul pe care i-l datorez, în ce priveşte problemele noastre interne, mă aştept ca liderii străini care vin aici să nu se mai amestece", a adăugat ministra.
Miercuri, locuitorii din Khan al-Ahmar, un sat de beduini care urmează să fie distrus de autorităţile israeliene, au manifestat în faţa reprezentanţei Germaniei în Cisiordania, pentru a cere cancelarului federal să intervină în favoarea lor.
Mai multe ţări, printre care Germania, au lansat apeluri pentru salvarea acestei localităţi, devenită un simbol al opoziţiei comunităţilor confruntate cu ocupaţia şi colonizarea israeliană în Cisiordania.
Un ministru israelian o invită pe Angela Merkel 'să se ocupe de problemele țării sale' și să nu se amestece în demolarea unui sat de beduini din Cisiordania
Articole Similare

323
Alertă majoră în Belgia: Un avion a evacuat până la 100 de tone de kerosen deasupra mai multor localități
323

1.477
VIDEO Premieră reușită de Ucraina: Kievul a lansat un atac în Marea Mediterană, la mii de km distanță
1.477

1.902
Cristian Diaconescu explică ce vrea de fapt Vladimir Putin, după ce președintele Rusiei a cerut 'respectul' Occidentului
1.902

18
ONU: Peste 75% din populația Fâșiei Gaza este expusă foametei severe
18

1.740
Trump, lovitură pentru milioane de români: SUA suspendă loteria vizelor
1.740

771
VIDEO Avertismentul lui Zelenski: „Fără Ucraina independentă, Rusia va veni după Polonia!”
771

26
Atac cibernetic asupra Ministerului francez al Sporturilor: 3,5 milioane de persoane afectate
26

38
Marco Rubio: Fără dezarmarea Hamas nu va exista pace în Fâșia Gaza
38

2.485
VIDEO Moment inedit la conferinţa de presă anuală a lui Putin: Un jurnalist şi-a cerut în căsătorie iubita. Ce a răspuns fata
2.485

1.153
VIDEO Putin, convins că o să câștige războiul: „Dumnezeu nu va abandona nicodată Rusia: este cu noi!” / „Mingea este în terenul Ucrainei și a susținătorilor ei!”
1.153

53
Zeci de mii de locuințe din sudul și estul Ucrainei, fără curent electric după atacurile Rusiei
53

652
VIDEO Vladimir Putin îi dă dreptate lui Trump în procesul cu BBC: „Are dreptate!”
652

1.021
VIDEO Un aplinist român a murit pe vulcanul Ojos del Salado, la peste 6.500 de metri altitudine
1.021

















Comentează