Este prea târziu să ajustăm acum mecanismul aşa-numit de "backstop" din acordul britanic de retragere din UE, a declarat un ministru irlandez miercuri, după ce mai mulţi candidaţi la înlocuirea premierului britanic Theresa May au spus că dispozitivul trebuie schimbat, relatează Reuters potrivit Agerpres.
"Backstop"-ul sau "plasa de siguranţă", care necesită ca Marea Britanie să adopte câteva reguli UE pe termen nedefinit dacă nu se ajunge la un aranjament viitor pentru a menţine deschisă frontiera terestră dintre Irlanda de Nord şi Irlanda, a fost principalul motiv pentru care Theresa May nu a reuşit să obţină susţinerea parlamentului pentru acordul de retragere.
Întrebat dacă există vreo şansă pentru ajustarea mecanismului de "backstop", ministrul irlandez de finanţe Paschal Donohoe a spus că Uniunea Europeană şi mai mulţi dintre liderii săi au transmis cu claritate în această săptămână că acordul de divorţ nu va fi redeschis.
"Dacă cineva din Marea Britanie implicat în acest proces (...) a avut o idee mai bună decât backstop-ul, atunci a avut mulţi ani la dispoziţie să vină cu ideea", le-a spus el jurnaliştilor la Dublin.
"Dacă există un consens că nu vrem să vedem o revenire a unei frontiere dure pe insula Irlanda toate căile duc înapoi la 'backstop' ", a adăugat el.
Întrebat dacă un angajament alternativ anterior care prevedea ca regulile UE să fie adoptate numai în Irlanda de Nord ar putea fi acceptabil acum, Donohoe a repetat că termenii acordului au fost conveniţi.
Opţiunea de backstop pentru Irlanda de Nord a fost respinsă de Partidul democratic unionist nord-irlandez, de ai cărui zece membri în parlament guvernul britanic are nevoie pentru aprobarea acordului de Brexit.
Donohoe a precizat că guvernul irlandez este conştient că mulţi dintre candidaţii la funcţia lui May par deschişi la ideea părăsirii UE fără acord, care ar avea "multe consecinţe grave" pentru Irlanda.
El a spus însă că Dublinul nu are altă variantă decât să lase procesul să se încheie în Marea Britanie.
Marea Britanie va părăsi automat UE la 31 octombrie fără acord, cu excepţia situaţiilor în care parlamentul votează un acord, UE acordă o nouă amânare sau guvernul britanic revocă decizia de a ieşi din UE
Un ministru irlandez susţine că este prea târziu pentru ajustarea mecanismului de backstop
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.216
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
1.216

742
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
742

1.199
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.199

131
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
131

3.033
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
3.033

3.374
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.374

69
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
69

183
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
183

216
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
216

18.086
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
18.086

140
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
140

8.400
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.400

224
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
224
















Comentează