În Marea Britanie ar trebui construite mai multe închisori pentru a combate epidemia de atacuri cu cuţitul, a propus un lider al poliţiei britanice, care a denunţat totodată propunerile unor politicieni privind reducerea numărului de condamnări pe termen scurt, relatează marţi Press Association preluată de Agerpres.
John Apter, preşedintele Federaţiei poliţiştilor din Anglia şi Ţara Galilor, a făcut aceste remarci după ce secretarul justiţiei, David Gauke, a afirmat că există "argumente solide" pentru renunţarea la sentinţele cu închisoare de până la şase luni, cu excepţia infracţiunilor violente şi cu caracter sexual.
Ideea lui Gauke a fost susţinută şi de ministrul pentru închisori, Rory Stewart, în cadrul dezbaterilor privind reducerea populaţiei din penitenciare şi a recidivei.
John Apter a explicat marţi pentru postul ITV că, în pofida retoricii oamenilor politici privind sancţiuni severe în cazul agresiunilor cu cuţitul, în prezent două treimi dintre cei condamnaţi pentru astfel de cazuri nu merg la închisoare.
"Avem un secretar al justiţiei care spune că trebuie să renunţăm la sentinţele scurte pentru că închisorile sunt pline. Argumentul meu este să construim mai multe închisori, trebuie să existe consecinţe", a declarat Apter.
Acesta a pledat pentru o "abordare multifuncţională" faţă de tineretul britanic în care să se implice atât sistemul de educaţie, cât şi serviciile sociale, subliniind însă că "va trebui ca unii oameni să fie pedepsiţi".
Doi adolescenţi au fost ucişi în atacuri cu cuţitul în Marea Britanie la sfârşitul săptămânii trecute, crescând bilanţul persoanelor ucise în astfel de atacuri la cel puţin 24 de la începutul anului.
Potrivit cifrelor oficiale, în perioada martie 2017-martie 2018 au fost înregistrate 285 de omucideri cu cuţitul şi alte instrumente ascuţite, cel mai mare număr de când Ministerul de Interne britanic realizează aceste statistici, din 1946.
Ministrul de interne Sajid Javid a declarat în parlament că săptămâna aceasta va avea o reuniune cu şefii poliţiei pentru a găsi modalităţi de a reglementa această problemă şi a făcut apel la încetarea "violenţelor fără sens"
Un lider al poliţiei britanice cere mai multe închisori pentru a combate flagelul atacurilor cu cuţitul
Explorează subiectul
Articole Similare

1.137
Belarus reacționează după ridicarea sancțiunilor americane. Eliberează 123 de deținuți politici
1.137

80
Pacea va dura cât timp vrea Putin. Înalt demnitar UE: 'Problema este Rusia'
80

2.583
Donald Trump râvnește la cea mai mare insulă din Europa: Serviciile secrete cataloghează SUA drept o mare amenințare
2.583

1.559
Europa este trasă la răspundere de SUA. Cum se va apăra în fața acuzației lui Trump privind 'dispariția civilizației'
1.559

93
Grinch lovește din nou. Doi bărbați au fost arestați după ce au distrus bradul comunității imediat după aprinderea luminițelor
93

1.611
Alertă cu bombă la frontiera de nord a Republicii Moldova: Posibilă minare a trenului de pe ruta Bucureşti – Kiev. Autorităţile au activat semnalul 'Exploziv BRAVO'
1.611

1.654
Vrea Donald Trump cu adevărat pacea sau doar își urmărește interesul? SUA și Rusia vor forma o nouă 'Yalta economică'
1.654

49
Inundații masive în vestul SUA și Canada: mii de persoane evacuate. Ploile nu s-au încheiat
49

1.042
Spania destructurează o rețea impresionantă de trafic de droguri: Substanțele ilegale erau transportate cu elicopterul
1.042

4.003
Un brand de cosmetice cunoscut dispare de pe piață, după ce producătorul a intrat în faliment
4.003

3.364
VIDEO Cătălin Predoiu a primit, în SUA, Premiul Internațional pentru Serviciu Public: Reformele în justiție, mult blamate în ancheta Recorder, apreciate de foștii ambasadori ai SUA
3.364

102
Mai mulți soldați americani și sirieni au fost răniți în urma unui atac în Palmyra, Siria
102

3.020
În Europa se ridică un val tot mai puternic împotriva Ucrainei: Cehia se alătură Ungariei și Slovaciei
3.020





















Comentează