Un important cleric iranian a atenţionat miercuri că Statele Unite şi aliatul său Israelul vor fi luate ca ţintă dacă Washingtonul va ataca Iranul, în condiţiile în care războiul declaraţiilor a escaladat după ce SUA au reimpus sancţiuni împotriva Iranului, informează Reuters preluată de Agerpres.
Ahmad Khatami a declarat de asemenea în faţa celor veniţi la Teheran pentru rugăciunile de Eid că oferta făcută pe preşedintele Donald Trump de negocieri cu liderii iranieni este inacceptabilă, pentru că liderul american doreşte ca Teheranul să renunţe la programul său balistic şi la influenţa sa regională.
"Americanii afirmă că ar trebui să acceptăm ceea ce ei numesc negocieri. Prin urmare aceasta nu este o negociere, ci dictatură. Republica Islamică şi naţiunea iraniană se vor ridica împotriva dictaturii", a declarat Khatami, citat de agenţia de presă Mizan.
"Preţul pentru un război cu Iranul este foarte ridicat pentru America. Ei ştiu că dacă vor lovi oricât de puţin această ţară, SUA şi principalul său aliat din regiune, regimul sionist (al Israelului), vor fi luaţi ca ţintă", a subliniat Khatami.
Khatami nu a precizat ce forţe vor întreprinde un asemenea atac, însă Iranul a atenţionat deja că la lovi oraşele israeliene cu rachetele sale dacă va fi atacat. Iranul are de asemenea aliaţi în regiune, printre care gruparea Hezbollah din Liban.
Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat marţi că puterea militară a Republicii Islamice este cea care împiedică Washingtonul să o atace şi şi-a exprimat intenţia de a stimula puterea militară a Iranului.
SUA au reimpus o primă rundă de sancţiuni împotriva Iranului pe 7 august, iar pe 5 noiembrie va anunţa un al doilea pachet de sancţiuni, care include restricţii privind vânzarea de petrol.
Statele Unite au declarat că vor pune capăt sancţiunilor dacă Iranul va permite negocierea unei înţelegeri mai dure. Trump a declarat chiar că ar fi dispus să se întâlnească cu liderul iranian, dar Teheranul a condiţionat discuţiile directe de revenirea Washingtonului la acordul nuclear.
Un important cleric iranian amenință SUA și Israelul
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.203
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
1.203

2.228
Țara din Europa care se apără singură, fără ajutorul aliaților: A devenit un adevărat exemplu pentru orice țară din Occident
2.228

81
Kim Jong Un şi fiica sa, în vizită la o fabrică de muniţii: au supravegheat producţia de arme de foc, solicitând modernizarea procesului
81

3.440
VIDEO Donald Trump s-a dus în fața alegătorilor și a anunțat că a câștigat războiul din Iran: Imediat iranienii au lansat atacuri puternice pentru a-l contrazice
3.440

38
Lufthansa menține peste 50% din zboruri active, în ciuda grevei piloților de joi și vineri
38

1.694
A fost descoperit un mineral cu totul nou: Are proprietăți necunoscute până acum omenirii și poate oferi indicii despre trecutul planetei Marte
1.694

1.584
Noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei, ar avea un imperiu financiar colosal
1.584

16
Era digitală ne ține captivi: de ce este atât de greu să ne "deconectăm” de la ecrane
16

3.996
Tensiuni în creștere: reacție sfidătoare a Ucrainei, după vizita delegației maghiare ce viza evaluarea conductei Drujba
3.996

1.257
Alertă pe piața energiei: prețul petrolului explodează pe fondul conflictului din Strâmtoarea Ormuz
1.257

3.637
Sub Antarctica se ascunde una dintre cele mai neobișnuite trăsături identificate pe Pământ
3.637

1.460
Regimul de la Teheran nu dă semne că s-ar prăbuși. O spun chiar Serviciile de informații ale SUA
1.460

85
Donald Trump afirmă că decizia AIE de a elibera petrol din rezervele strategice va reduce prețurile carburanţilor
85

















Comentează