Există deja numeroase dovezi furnizate de sateliţii orbitali şi de roverele de suprafaţă de pe Marte care indică faptul că apa lichidă a fost prezentă cu mult timp în urmă pe suprafaţa "Planetei Roşii" sub formă de bălţi, lacuri şi râuri. Însă ideea că Marte a avut odinioară un ocean uriaş şi longeviv în regiunea câmpiilor sale din emisfera nordică a rămas un subiect intens dezbătut în comunitatea ştiinţifică, informează Reuters.
Oamenii de ştiinţă au detectat acum ceea ce ar putea fi contururile acestui presupus ocean de pe vecinul planetar al Terrei, folosind date colectate de o sondă NASA care a orbitat planeta Marte timp de un deceniu. Cercetările lor indică prezenţa unui echivalent marţian al platformei continentale care defineşte limitele oceanelor de pe Pământ, scrie Agerpres.
Ei au comparat formaţiunea descoperită cu un imens "inel de cadă" care arată locul unde apa s-ar fi putut întâlni cândva cu uscatul pe Marte. Întrucât Marte nu are continente şi nici procesul geologic denumit "tectonica plăcilor", care a dus la formarea continentelor pe Terra, cercetătorii folosesc pentru acele forme de relief marţiene denumirea de "platformă costieră".
La fel ca Terra şi celelalte planete ale Sistemului Solar, Marte s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani. La începutul istoriei sale, Marte era mai caldă şi mai umedă decât planeta rece şi aridă din zilele noastre.
"Oceanul marţian ar fi putut exista atunci când planeta avea un ciclu hidrologic activ, cu râuri curgătoare şi lacuri în urmă cu aproape 3,7 miliarde de ani, şi acel ocean a dispărut probabil pe măsură ce planeta a devenit uscată. Locul exact în care s-a dus acea apă rămâne un subiect intens dezbătut şi astăzi", a declarat Abdallah Zaki, cercetător în ştiinţe planetare la Universitatea Texas, autorul principal al unui studiu publicat miercuri în revista Nature.
O platformă costieră s-ar fi putut forma pe Marte de-a lungul a milioane de ani datorită râurilor care depuneau nisip şi mâl în ocean, valurilor care răspândeau acele sedimente şi nivelului mării, care creştea şi scădea în timp. Privită de sus, roca sedimentară care alcătuieşte această platformă ar putea fi asemănată în mod artificial cu inelul (de murdărie - n.red.) care rămâne după ce o cadă de baie a fost golită.
"Un 'inel de cadă' pe Marte înseamnă că, dacă un ocean a umplut cândva zonele joase din emisfera sa nordică, este posibil ca acesta să fi lăsat în urmă o linie de ţărm sau o margine asemănătoare platformei costiere, care să marcheze nivelul apei", a explicat Abdallah Zaki.
"Dacă am trimite un rover, ne-am aştepta să vedem acolo roci sedimentare şi structuri similare celor găsite în platformele costiere ale Pământului, inclusiv straturi, suprafeţe înclinate denumite clinoforme şi texturi produse de valuri şi curenţi", a adăugat el.
Cercetătorii au examinat datele topografice pentru Marte ce au fost obţinute de sonda Mars Global Surveyor lansată de NASA şi au identificat o bandă care sugerează contururi oceanice. Studii anterioare au indicat că acel "ocean ipotetic" din emisfera nordică marţiană acoperea aproximativ o treime din suprafaţa planetei, echivalând cu aproximativ 13% din suprafaţa totală a oceanelor de pe Terra.
Studiul se bazează pe dovezi anterioare privind existenţa unui ocean marţian dispărut între timp, inclusiv pe studii care au identificat caracteristici asemănătoare unei străvechi linii de ţărm. Datele obţinute cu ajutorul unui radar de penetrare a solului montat pe roverul chinez Zhurong, descrise într-un studiu publicat anul trecut, au detectat indicii care sugerează existenţa unor plaje nisipoase aparţinând unei linii de ţărm marţiene, îngropate în prezent sub scoarţa marţiană.
Oamenii de ştiinţă au identificat, de asemenea, multiple forme de relief care par a fi rămăşiţe ale unor delte fluviale străvechi, unde râurile ar fi putut să se verse într-un corp de apă mai mare.
"Oceanul nordic de pe Marte, dacă a existat, a secat cu mult timp în urmă, iar pe Marte au existat activitate vulcanică şi eroziune eoliană timp de miliarde de ani, aşa că interpretarea formelor de relief antice nu este uşoară", a declarat Michael Lamb, cercetător în studii planetare la Caltech şi coordonatorul senior al noului studiu.
"Cu toate acestea, studiul nostru arată unele semne revelatoare ale existenţei unei platforme costiere. Iar această platformă costieră se află în aceeaşi zonă cu liniile deformate ale ţărmurilor, unde oamenii de ştiinţă au cartografiat în trecut delte fluviale şi alte forme de relief, precum şi depozite caracteristice unei tranziţii între uscat şi ocean", a adăugat profesorul Lamb.
Luate împreună, a spus Michael Lamb, "dovezile indică existenţa unui ocean străvechi de lungă durată".
"Asta înseamnă că, odinioară, Marte semăna mult mai mult cu Pământul decât seamănă în prezent", a adăugat el.
Existenţa unui ocean ar fi un factor important pentru a înţelege dacă planeta Marte a fost vreodată capabilă să dea naştere unor forme de viaţă.
"Dacă Marte a avut odinioară un ocean care acoperea aproximativ o treime din planetă pe parcursul unor perioade geologice, asta ar sugera că o mare parte a suprafeţei sale a susţinut prezenţa apei, care este un ingredient cheie pentru caracterul locuibil al unei planete", a explicat Abdallah Zaki.
"Acest lucru nu înseamnă neapărat că Marte a fost locuită, dar sugerează că mediile potenţial locuibile ar fi putut fi mai larg răspândite şi mai longevive decât dacă apa ar fi existat doar pentru scurt timp sau doar pe plan local", a adăugat el.
Comentează