Rusia a crescut semnificativ în ultimele două săptămâni numărul rachetelor pe care le-a lansat asupra Ucrainei, dar aproximativ jumătate dintre aceste rachete provin din stocurile rămase din perioada sovietică şi sunt mai puţin precise, ceea ce explică lovirea unor zone civile, a declarat un general ucrainean, citat joi de Reuters, notează Agerpres.
Potrivit generalului de brigadă Oleksii Hromov, care a dat declaraţii la o conferinţă de presă, Rusia încearcă să lovească infrastructuri critice şi militare ucrainene, dar folosirea unor rachete mai puţin precise produse în epoca sovietică are ca efect creşterea numărului victimelor civile.
Generalul ucrainean îi contrazice astfel pe politicienii din ţara sa care susţin că Rusia atacă deliberat ţinte civile pentru a crea panică.
''Ţintele inamicului rămân instalaţiile militare, infrastructura critică şi industria, reţelele de transport. În acest timp, există pierderi semnificative în rândul populaţiei civile din cauza raidurilor'' cu rachete cu precizie redusă, explică generalul Hromov.
''În peste 50% din raiduri inamicul foloseşte rachete din rezerva sovietică'', iar în prima jumătate a lunii iunie au fost lansate asupra Ucrainei în total 120 de rachete ruseşti, număr care a crescut la 202 în a doua jumătate a lunii, când au fost lovite în urma acestor raiduri 68 de zone civile, a mai precizat generalul ucrainean.
Trupele ruse s-au retras joi de pe insula Şerpilor din Marea Neagră, dar îşi continuă înaintarea progresivă în provincia Lugansk din estul Ucrainei.
La Lisiceansk, ultimul oraş din această provincie rămas sub controlul armatei ucrainene, situaţia este ''extrem de dificilă'', cu bombardamente ''foarte puternice'' care fac imposibilă evacuarea civililor, a declarat guvernatorul Luganskului, Serghei Gaidai. Totuşi, adaugă acesta, trupele ruse sunt încă ţinute de defensiva ucraineană la periferia oraşului şi nu au loc lupte de stradă.
Un general ucrainean îi contrazice pe liderii de la Kiev - Motivul pentru care rușii lovesc ținte civile
București
9°C
Articole Similare

1.480
AUDIO Misterioasele transmisiuni radio care au acaparat zona războiului din Orientul Mijlociu: ce se aude, mai exact?
1.480

2.738
VIDEO Tensiuni uriașe în Ungaria. Viktor Orban, ieșire nervoasă pe scenă după ce a fost huiduit: "Vreți să trimiteți banii ungurilor în Ucraina!"
2.738

1.032
FOTO Trump trimite întâriri militare în Orientul Mijlociu: 3500 de pușcași marini, dislocați în regiune / Urmează invazia?
1.032

4.055
VIDEO Zelenski reacționează după ce Marco Rubio l-a acuzat de "minciună": "Credeți-mă, am arătat doar o mică parte"
4.055

7.491
Trump e nervos și vrea să reformeze NATO: cine e exclus de la masa deciziei finale / Situația României
7.491

4.607
VIDEO Raid fulger al Israelului în Iran, cu 50 de avioane: lideri vizați, cât și un complex industrial ce producea arme
4.607

89
VIDEO Balena eliberată după ce a eşuat pe coasta baltică a Germaniei a eşuat din nou pe un banc de nisip
89

923
Chișinăul pariază pe UE pentru a recupera Transnistria: planul ambasadorului Republicii Moldova la București
923

2.503
Donald Trump și-a lansat propria platformă de Only: cine e vizat
2.503

103
Şase răniţi, în trei incendii în EAU, în urma unor atacuri cu dronă şi rachetă
103

131
Presa străină condamnă „detenţia arbitrară” a unei echipe CNN în Israel
131

5.169
VIDEO Atac cu rachete balistice asupra Israelului - Muniția cu fragmentație au făcut victime
5.169

237
Bagajele pierdute în aeroporturi, scoase la vânzare: Descoperiri uimitoare făcute de cumpărători
237
















Comentează