Şase răniţi, în trei incendii în EAU, în urma unor atacuri cu dronă şi rachetă

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 28-03-2026 19:32

Article thumbnail

Sursă foto: Olena Bartienieva / Alamy / Profimedia

Compania Global Aluminium din Emiratele Arabe Unite (EAU) anunţă sâmbătă că una dintre instalaţiile sale de la Abu Dhabi a suferit ”pagube importante” în urma unui atac cu dronă şi rachetă, soldat cu şase răniţi, potrivit autorităţilor, relatează AFP, conform News.ro.

Sâmbătă dimineaţa, Ministerul Apărăprii din EAU a anunţat că a interceptat un atac cu dronă şi rachetă şi că fragmente au provocatdouă incendii în zona industrială Khalifa, în zona de coastă a emiratului.

Cinci persoane - de naţionalitate indiană - au fost rănite ”uşor spre moderat”, au anunţat autorităţile, care au raportat apoi alt incendiu, în aceeaşi zonă industrială, în care a fost rănit un pakistanez.

Cele trei incendii au fost controlate, potrivit aceleiaşi surse.

1,6 MILIOANE DE TONE ALUMINIU TURNAT ÎN 2025

Conpania de aluminiu - una dintre principalele companii din lume în acest sector - nunţă în acest comunicat ăagube ”importante” la instalaţia Al Taweelah, care erau în curs de evaluare.

”Un anumit nunmăr dintre angajaţii noştri a fost rănit”, anunţă ea, ”însă viaţa niciunuia dintre ei nu este în pericol”.

Compania precizează că această instalaţie a produs 1,6 milioane de tone de aluminiu turnat în 2025.

Ea precizează că ”dispune de stocuri importante de metal pe mare, la momentul la care a început conflictul, şi de stocuri pe uscat în anumite instalaţii din străinătate”.

EAU - un aliat apropiat al Statelor Unite şi una dintre puţine ţări arabe care şi-au normalizat relaţiile cu Israelul - au fost principala ţintă a rachetelor şi dronelor lansate de către Teheran împotriva vecinilor săi de la Golful Persic de la începutul Războiului din Orientul Mijlociu, la 28 februarie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri