Un forum internaţional dedicat investiţiilor marcat, însă, de abandonul a zeci de directorii de companii străine, începe marţi în capitala Arabiei Saudite, în plină criză provocată de moartea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, informează AFP preluată de Agerpres.
Future Investment Initiative (FII) se va încheia joi şi avea drept obiectiv să promoveze drept o destinaţie profitabilă de investiţii o monarhie istoric închisă şi care încearcă în prezent să îşi diversifice economia şi să se deschidă noilor tehnologii, turismului şi divertismentului.
Însă această conferinţă este în prezent total eclipsată de scandalul internaţional provocat de uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în interiorul consulatului ţării sale de la Istanbul. După ce iniţial a susţinut că Khashoggi a părăsit în viaţă consulatul, Riadul a recunoscut că jurnalistul a fost ucis, afirmând însă că este vorba despre o 'operaţiune neautorizată' de puterea saudită. Şeful diplomaţiei saudite a spus că uciderea lui Khashoggi a fost "o greşeală uriaşă şi gravă", dar a încercat să îl protejeze pe puternicul prinţ moştenitor de extinderea crizei, spunând că Mohammed bin Salman nu a avut cunoştinţă de această crimă.
Înainte de începerea forumului, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman s-a întâlnit la Riad cu secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, care a renunţat să participe însă la Future Investment Initiative după cazul Khashoggi.
Nici prezenţa prinţului moştenitor Mohammed bin Salman la forumul de la Riad nu a fost confirmată. Anul trecut, prinţul a fost aclamat, cu ocazia lansării primei ediţii a acestei conferinţe, drept un vizionar şi un campion al unei Arabii Saudite "deschise şi moderne".
În schimb, la ediţia din acest an a forumului, supranumit "Davos-ul deşertului", lista participanţilor s-a redus pe măsură ce apăreau noi detalii macabre din afacerea Khashoggi. Pe lângă Steven Mnuchin, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, şi aproximativ 20 de directori ai unor mari companii internaţionale precum EDF, HSBC, Siemens sau Uber, au renunţat să mai participe. În plus, o serie de mari organizaţii media precum Bloomberg, CNN şi Financial Times nu vor acoperi acest forum.
Cu toate acestea alte câteva sute de bancheri şi directori de companii ar urma să se alăture oficialilor la Future Investment Initiative, un eveniment care va fi găzduit de hotelul Ritz-Carlton din Riad, acelaşi hotel unde mai multe zeci de prinţi, oameni de afaceri şi oficiali saudiţi au fost reţinuţi într-o campanie anticorupţie demarată la câteva zile după ediţia de anul trecut a forumului.
Un forum economic începe la Ryad pe fondul scandalului generat de asasinarea lui Jamal Khashoggi. Zeci de companii și-au anunțat boicotul
Articole Similare

58
VIDEO Barack Obama dezvăluie melodiile sale preferate pe 2025. Rosalia, în topul muzical
58

187
VIDEO Albinele pot înțepa oameni fără să moară: Un apicultor a filmat comportamentul nedocumentat până acum
187

267
Trupele israeliene au atacat peste linia de încetare a focului din nordul Fâșiei Gaza. Cinci palestinieni, inclusiv un copil, au fost uciși
267

844
Rusia lovește puternic Odesa cu rachete balistice: multe persoane ucise și rănite în urma loviturilor asupra infrastructurii portuare
844

659
Fake news de pe front? O analiză BBC pune sub semnul întrebării victoriile lui Vladimir Putin
659

47
Slovenia extinde cu şase luni controalele la punctele de trecere a frontierei terestre cu Ungaria şi cu Croaţia
47

1.713
A sosit momentul răzbunării: SUA lansează o operațiune militară amplă împotriva ISIS în Siria, după uciderea celor trei cetățeni americani
1.713

1.056
Putin critică extinderea NATO și propune un 'nou sistem' de securitate european, 'astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă'
1.056

324
Erupțiile vulcanice din Evul Mediu ar fi putut declanșa cea mai mortală ciumă din istoria omenirii
324

730
LIVE TEXT - Război în Ucraina: oficialii de la Moscova au preferat să ironizeze Comisia Europeană după ce liderii statelor UE nu au ajuns la o înțelegere privind utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei
730

1.851
'DA': Vladimir Putin recunoaște că este îndrăgostit. La 12 de ani de la divorț, președintele rus iubește din nou
1.851

1.470
Imnul nazist, intonat de armata germană la petrecerea de Crăciun: a fost demarată o anchetă
1.470

70
Marco Rubio speră la restabilirea armistițiului între Thailanda și Cambodgia până la începutul săptămânii viitoare
70

















Comentează