Un arab israelian, Karim Younis, închis timp de 40 de ani în Israel pentru uciderea unui soldat, a fost eliberat joi şi întâmpinat de o mulţime în oraşul său natal Ara, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Karim Younis, acum în vârstă de 64 de ani, a devenit un simbol printre palestinieni după ce a petrecut 40 de ani în închisoare, perioada cea mai lungă pentru un deţinut în Israel, potrivit unor surse palestiniene.
Arabii israelieni sunt descendenţii palestinienilor rămaşi pe pământurile lor după crearea statului Israel în 1948. Ei reprezintă acum aproape 20% din populaţie.
Purtând tradiţionala eşarfă keffieh alb-neagră palestiniană pe umeri şi agitând un steag palestinian, fostul deţinut a fost întâmpinat de apropiaţi şi de alte sute de persoane la Ara.
'Fiecare istorie a unui prizonier este istoria unui întreg popor şi sunt mândru să fac parte dintre cei care s-au sacrificat pentru Palestina', a declarat Younis, membru al partidului laic Fatah al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas.
Karim Younis a fos eliberat în cursul dimineţii din închisoarea Hadarim (nord), potrivit Clubului deţinuţilor palestinieni.
El fusese arestat în 1983 împreună cu vărul său Maher Younis pentru moartea soldatului Avraham Bromberg, care făcea autostopul în Golan, platou sirian ocupat şi anexat de Israel.
Marţi, noul ministru de interne israelian Arie Dery a declarat că vrea să le revoce celor doi veri cetăţenia israeliană, o dispoziţie totuşi ilegală în Israel.
'Nu se poate ca aceşti oameni să continue să deţină cetăţenia israeliană şi revocarea acesteia va fi un mesaj important pentru cei care au devenit simboluri pentru actele lor teroriste', a spus ministrul.
Karim Younis nu deţine o altă naţionalitate, a precizat pentru AFP avocatul său, Ghaid Qassem.
Younis a făcut parte dintr-un grup de deţinuţi palestinieni care trebuiau să fie eliberaţi în 2013, în cadrul unor negocieri de pace israeliano-palestiniene purtate sub egida secretarului de stat american John Kerry, însă Israelul a refuzat în cele din urmă eliberarea lor, iar discuţiile au fost suspendate ulterior.
În 2017, Younis a fost numit membru al Comitetului central al Fatah al preşedintelui Abbas.
Un deţinut arab israelian, devenit un simbol printre palestinieni, a fost eliberat după 40 de ani în închisoare
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

8
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
8

370
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
370

31
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
31

14
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
14

78
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
78

36
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
36

4.427
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
4.427

108
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
108

122
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
122

72
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
72

64
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
64

3.271
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
3.271

3.659
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
3.659
















Comentează