Cinci persoane, între care un civil, şi-au pierdut viaţa şi şase au fost rănite joi într-un atac sinucigaş lansat de talibani împotriva unui convoi al Serviciilor de informaţii afgane (NDS), a anunţat poliţia, relatează AFP, preluată de agerpres.
Atacul care a avut loc în jurul orei 05:00 (00.30 GMT) a fost rapid revendicat de talibani într-un comunicat.
"Majoritatea victimelor sunt ofiţeri ai NDS", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Hashmat Stanikzai. Kamikaze s-a aflat "probabil" la bordul unui vehicul umplut cu explozibili, a adăugat el.
Atacul survine la două zile după ce o serie de rachete lansate în capitala afgană, atacuri care s-au soldat cu trei răniţi trei şi care au provocat panică în rândul populaţiei. Nici un grup nu a revendicat aceste atacuri.
Duminică, grupul jihadist Statul Islamic a revendicat atacul sinucigaş asupra convoiului lui Abdul Rachid Dostum, lider de război uzbec şi vicepreşedinte afgan, la revenirea sa din din exil.
Dostum este nevătămat, dar 23 de persoane au fost ucise, inclusiv un şofer al AFP, şi 107 au fost rănite.
Talibanii au anunţat săptămâna trecută că nu vor mai comite atacuri sinucigaşe în oraş dacă nu ar fi siguri că nu vor face victime în rândul civililor.
Un convoi al serviciilor de informații afgane a fost atacat de talibani. Cinci persoane și-au pierdut viața
București
5°C
Articole Similare

321
Carte de condoleanțe în memoria lui Ali Khameni, la București - Ambasada Iranului precizează că parlamentari, dar și membri ai Guvernului ar fi semnat
321

982
Conflict diplomatic major: Spania își retrage ambasadorul din Israel. Cum a devenit Pedro Sanchez, 'inamicul' lui Donald Trump în UE
982

33
Măsuri de urgență la Washington în urma crizei petroluluil declanșată de conflictul din Iran - Trump va elibera "puţin" petrol din rezervele strategice ale SUA
33

2.245
O alianță improbabilă între două superputeri rivale prinde contur: Experții vorbesc despre începutul unei noi ordini mondiale
2.245

25
Ucraina a primit o nouă livrare germană de rachete pentru Patriot, anunță Zelenski
25

44
Consiliul de Securitate al ONU se întrunește pentru a vota două rezoluții
44

75
Trump insistă pentru grațierea lui Netanyahu - Atacuri la adresa lu Itzhak Herzog
75

83
Iranul ar fi minat Strâmtoarea Ormuz (surse)
83

2.552
VIDEO Viktor Orban și familia sa, amenințați cu moartea de un fost spion al Ucrainei: 'Toată lumea este bine, dar există o limită'
2.552

3.186
Presa greacă explică planurile Israelului în Iran: Au în vedere un scenariu de tip Ceaușescu în România, în 1989
3.186

113
VIDEO Valul de atacuri aeriene în Iran a lovit zeci de sedii ale regimului și soldați la sediul IRGC
113

169
Raport: ”Discursul urii rasiste” al lui Trump alimentează încălcări grave ale drepturilor omului în SUA
169

2.305
Rușii își pierd încrederea în Putin - Un lider slab și prea îngăduitor
2.305

















Comentează