Un bărbat din municipiul Hunedoara, care trebuia să fie în carantină din cauza îmbolnăvirii cu noul coronavirus, a fost amendat cu 3.300 de lei după ce, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că acesta plecase la plimbare cu căţelul, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Bărbatul figura în evidenţe ca fiind în carantină la domiciliu, însă la un control al poliţiştilor s-a constatat că nu era acasă.
"Bărbatul a fost contactat telefonic de către poliţişti, cărora le-a declarat că a ieşit la plimbare cu animalul de companie. Prin urmare, a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 3.300 de lei", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Pe de altă parte, poliţiştii au continuat controalele pe linia combaterii pandemiei de COVID-19, acestea vizând, în principal, zonele aglomerate, centrele comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun.
Pe ansamblu, în ultimele 24 de ore au fost verificate 82 de societăţi comerciale şi 44 de mijloace de transport în comun şi au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.300 de lei. Din totalul amenzilor, 24 au fost aplicate pentru că persoanele sancţionate nu purtau masca de protecţie.
Un bărbat care trebuia să fie în carantină, amendat pentru că a ieşit cu căţelul la plimbare
București
13°C
Articole Similare

102
Propunerea lui Radu Marinescu la șefia DIICOT anunță 'ofensivă totală' împotriva drogurilor. Planul prezentat în fața procurorilor CSM i-a adus aviz favorabil în unanimitate
102

1.731
Crin Antonescu, reacție la cald după publicarea proiectului de buget: 'Guvernul nu funcționează normal cât timp PSD și USR sunt împreună la putere'
1.731

90
Cine este Mirela Vaida: Biografie completă, carieră la Antena 1, viață personală și povești necunoscute
90

38
Percheziții într-un dosar de arme ilegale. Polițiștii au găsit muniție, macete, articole pirotehnice și un revolver căutat de autoritățile din Germania
38

108
Plajele de pe litoral, verificate în urma găsirii rezervorului de gaz îngropat ilegal în nisip la Năvodari
108

2.661
Un primar din Mehedinți stârnește controverse și după moarte: a fost imortalizat pe fațada primăriei cu un pahar de vin în mână
2.661

1.964
'Nu pensiile blochează justiția'. CSM trage un semnal de alarmă și lansează un apel către Guvernul Bolojan
1.964

4.067
VIDEO Prima autostradă din România care traversează Carpații se termină mai repede decât se anticipa: Va deveni o legătură esențială pentru țara noastră
4.067

1.362
VIDEO Percheziții în București la o grupare acuzată de trafic de persoane, muncă forțată și violențe
1.362

133
Cine este Pescobar: Biografie completă Paul Nicolau, afaceri, avere și relația cu Lavinia
133

49
Fugar periculos, condamnat pentru atac și abuz sexual cu minor, prins în Italia
49

2.563
A fost publicată noua ordonanță privind prețul gazelor. Ce vor vedea românii în facturi
2.563

69
De ce trăiesc femeile mai mult decât bărbații? Experți români și internaționali explică fenomenul la Conferința „Harta Longevității Feminine”
69
















Comentează