Căsătoriile între persoane de acelaşi sex sunt de acum legale în întreg Mexicul, după adoptarea legii de către statul Tamaulipas (nord-est), ultimul din ţară care nu recunoscuse căsătoriile pentru toţi, a anunţat miercuri parlamentul local, relatează AFP şi Reuters, potrivitAgerpres.
Statul "Tamaulipas a aprobat reformele la articolul 132 din Codul civil, pentru a recunoaşte dreptul la căsătorie între persoane de acelaşi sex", a precizat parlamentul într-un comunicat.
Decizia statului Tamaulipas pune capăt unui parcurs de 12 ani de când Ciudad de Mexico, capitala ţării, a deschis calea pentru căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, în 2010.
Procesul legalizării căsătoriilor pentru toţi în Mexic s-a accelerat în acest an, şapte state aprobând uniunea între două persoane de acelaşi sex.
În cinci din cele 32 de state mexicane în care acest drept a fost instituit prin ordonanţe judecătoreşti sau prin decrete emise de guvernatori, acesta nu a fost încă armonizat la nivel legislativ, a explicat politologul şi activistul LGBT, Genaro Lozano, pe contul său de Twitter.
"Însă acum este o realitate în întreg Mexicul. Mulţumesc tuturor activiştilor şi parlamentarilor care l-au susţinut de-a lungul anilor", a adăugat el.
Ultimul stat mexican a aprobat căsătoriile între persoane de acelaşi sex
București
13°C
Articole Similare

4.606
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
4.606

3.011
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.011

24
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
24

2.617
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.617

8.825
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
8.825

1.980
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.980

5.110
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.110

1.669
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.669

178
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
178

1.924
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.924

128
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
128

95
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
95

9.218
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
9.218

















Comentează