Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a avertizat marţi că Europa rămâne divizată chiar şi după ce au trecut 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, transmite agenţia EFE potrivit Agerpres.
''Oamenii sperau că divizarea Europei s-a încheiat. Sperau că Europa va fi casa noastră comună. Acum suntem departe de a aduce aceste speranţe în realitate'', a spus Gorbaciov, citat de agenţia EFE, la o festivitate organizată la Moscova la sediul Fundaţiei Gorbaciov.
El i-a primit aici pe foştii preşedinţi polonez Lech Walesa şi german Christian Wulff, acesta din urmă transmiţându-i din partea actualului preşedinte al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, o scrisoare de mulţumire pentru rolul jucat în reunificarea germană.
În tot timpul scurs de la căderea Zidului Berlinului, în Europa nu s-a putut crea ''o arhitectură de securitate comună şi nici un sistem de prevenire şi soluţionare a conflictelor (...) Şi continentul nostru are mare nevoie de el. De acest lucru ne-am convins prin experienţa amară a ultimilor ani'', a continuat Gorbaciov.
Totuşi, utimul lider sovietic acum în vârstă de 88 de ani s-a declarat convins că ''actuala criză poate fi depăşită'' şi că actuala generaţie de lideri va fi capabilă să ''restabilească dialogul şi încrederea'' pe continentul european.
''Fiecare dintre noi poate contribui la depăşirea confruntării (...) Doresc să luptăm toţi consecvent şi hotărât pentru o Europă fără ziduri şi fără linii de diviziune, pentru o nouă Europă autentică în care naţiunile să se simtă mândre'', a îndemnat Gorbaciov.
Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, avertizează: Europa rămâne divizată, la 30 de ani după căderea Zidului Berlinului
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

568
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
568

30
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
30

28
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
28

708
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
708

36
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
36

1.941
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.941

42
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
42

1.999
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.999

36
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
36

88
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
88

54
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
54

1.401
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.401

66
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
66

















Comentează